Mai mult de jumătate dintre bătrâni au pensii mai mici decât li s-ar cuveni

Mai mult de jumătate dintre bătrâni au pensii mai mici decât li s-ar cuveni

Instanţele sunt luate cu asalt de vârstnicii care solicită recalcularea pensiilor pentru a le fi incluse drepturile legate de anii vechime sau orele suplimentare efectuate în cei peste 35 de ani de muncă.

Mai mult de jumătate dintre pensionari primesc lunar de la stat mai puţin decât li s-ar cuveni, aproape 10% din aceştia alegând să se adreseze justiţiei pentru a li se face dreptate.
 
Potrivit portalului instanţelor, în ultimii ani s-au înregistrat mai mult de 245.000 de procese, unele chiar colective, în care vârstnicii au cerut recalcularea pensiilor.
 
Potrivit ŞtirileProtv, 3 milioane de bătrâni (mai mult de jumătate din numărul de pensionari din România) au pensiile mai mici decât ar trebui, pentru că, la calculul pensiilor nu s-a ţinut cont de sporuri, deşi s-au plătit contribuţiile.
 
Avocaţii spun că Legea 19 din 2000 are articole contradictorii. Unul dintre ele spune că oamenii au dreptul la pensie pentru toate contribuţiile din timpul vieţii. Un alt articol anulează însă sporurile cu caracter temporar şi le păstrează în formula de calcul doar pe cele permanente. Măsură îi discriminează pe mulţi dintre aceia care au lucrat ore suplimentare, acord global, sâmbete şi duminici.
 
 ”Maxim 5% sunt erori, restul - 95% din cazuri - e regulă, aceasta este voinţa clasei politice, a guvernanţilor de a nu acorda drepturile băneşti pensionarilor. Cam 700 de lei e media pe ţara, diferenţa neplătită din drepturile cuvenite ale pensionarilor. Economia este de 2,1 miliarde de lei pe an”, a declarat av. Dan Focşa.
Recent, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că, în cadrul proiectului noii legi a pensiilor, se are în vedere valorificarea sporurilor şi formelor de retribuire care nu s-au luat în calcul până acum.
 
Noua lege nu va rezolva însă şi problema pensionarilor în cazul cărora funcţionarii au greşit pur şi simplu calculele. Şi sunt mii de romani - conform sindicatelor - care primesc mai puţini bani din cauza erorilor făcute de specialiştii de la ghişeu.
 
Datele statistice arată că la sfârşitul anului trecut cea mai mică pensie medie era în Botoşani - de 860 de lei pe lună. Iar cea mai mare apărea în Bucureşti: 1362 de lei pe lună. Altfel, România rămâne o ţară mult îmbătrânită cu 5,2 milioane de pensionari în care oamenii sunt nevoiţi să trăiască din sume mult mai mici decât media europeană.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările