Mai mulţi bancheri au fost arestaţi în Marea Britanie pentru evaziune fiscală

Mai mulţi bancheri britanici, inclusiv de la Royal Bank of Scotland (RBS), au fost arestaţi pentru acuzaţii de evaziune fiscală, a anunţat duminică autoritatea pentru vamă şi fiscalitate (HMRC), relatează Reuters, preluată de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

"În urma unei investigaţii legate de activităţi ilegale în domeniul fiscalităţii, HMRC a arestat mai multe persoane, dintre care o parte lucrează la bănci din Marea Britanie", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Investigaţia se referă la fapte în folosul propriu al acestor persoane, neavând legătură cu activitatea băncilor, a precizat HMRC.
Arestările au avut loc într-o perioadă în care cele mai mari bănci britanice sunt criticate pentru plata unor salarii şi bonusuri mari, în timp ce restul ţării este afectată de problemele economice, precum şi pentru faptul că nu acordă credite suficiente companiilor.

HMRC nu a menţionat cine sunt persoanele reţinute şi nici la ce bănci sunt angajate.
Publicaţia Sunday Telegraph a relatat că patru actuali angajaţi precum şi un fost bancher al RBS se numără între cei arestaţi.

Purtătorul de cuvânt al RBS a refuzat să comenteze. Directorul general al RBS, bancă deţinută în proporţie de 83% de statul britanic, a renunţat în ianuarie la un pachet salarial de 1 milion de lire sterline din cauza nemulţumirii publice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările