„The time for solidarity in Europe is now. If we want to protect the EU single market, it is not enough to rescue your own economy. Every EU member has an interest that all other EU countries can also overcome this crisis.“ Klaus Regling, Preşedintele Mecanismului European de Stabilitate, 2 aprilie 2020

Probabil ca vom asista cu totii la cea mai gravă criză economică din istoria modernă. De data aceasta, criza multiformă nu poate fi trecută individual, ci doar solidar.

Pentru a lupta cu efectele negative ale crizei coronavirus şi a-şi reveni economic, România trebuie să gândească raţional mixul de finanţare extern. Resursele interne asigură o parte consistentă pe termen scurt dar revenirea economică trebuie susţinută cu finanţare externă (fără acorduri de împrumut care presupun condiţionalităţi structurale: privatizări, restructurări şi liberalizări, acorduri ce si-au dovedit eşecul în trecut).

Revenirea econonomică şi construcţia unui Model Economic bazat pe Producţia Internă presupune o nevoie de finanţare mult mai mare, ce depăşeşte resursele interne. Viziunea trebuie să meargă pe 3 paliere: oameni / lucrători, companii, pentru a salva locurile de muncă şi datoria suverană / asigurarea necesarului de finanţare la costuri scăzute.

Conform rectificării bugetare – cu ipoteze macro optimiste, în opinia mea - din aceste zile, România va avea un necesar de finanţare de 119 miliarde lei (24,5 miliarde euro, adică 11% din PIB, detalii in Fig 1) compus din 72,5 miliarde lei (necesar determinat de acoperirea deficitului bugetar estimat la un neverosimil 6,7% din PIB) şi o sumă pentru rostogolirea datoriei vechi, de 46,5 miliarde lei.  

Mixul de finanţare trebuie recalibrat având în vedere creşterea nevoilor de resurse pentru lupta împotriva crizei coronavirus şi pentru revenirea economiei aflată acum într-o comă indusă.

Cum văd eu?

Pe termen foarte scurt -o perioadă de până la 4 luni - există resurse financiare pentru a creşte capacitatea administraţiei în lupta cu efectele economice coronavirus, doar pe baza sumelor din buget, a fondurilor europene de urgenţă funcţionale şi a “gurii de oxigen” oferite de decizia BNR de a cumpăra titluri pe piaţa secundară.

Însă din păcate, după această perioadă - dacă mixul de finanţare nu este bine gândit şi proiectat încă de pe acum, programarea bugetară nu este raţională şi măsurile de protecţie a puterii de cumpărare şi stimulare economică nu trezesc economia din comă – potenţialul de a asigura resurse financiare scade aproape de zero.

Aşadar, pe termen scurt şi mediu – de la 5 luni la 3 ani – România trebuie să gândească un mix consistent de atragere a resurselor financiare pentru implementarea unui Plan Economic Naţional Snagov 2.0 (aprobat consensual, la nivel politic – aşa cum am mai scris aici). Principalul obiectiv trebuie să fie consolidarea unui Model Economic bazat pe Producţia Internă, de principiu descris aici.

Ce este de făcut?

Primul pas major trebuie realizat pe 23 aprilie, adică peste o săptămână. Atunci se va discuta şi aproba în cadrul Consiliului European Raportul privind “Pandemic Crisis Support”, trimis de Eurogrup catre Consiliul European - pachetul de ajutor cuprins între 240 si 540 miliarde euro, pentru ţările Zonei Euro (adică între 2% şi 4,5% din PIB ul agregat al Zonei Euro).

Repet, acest pachet se adresează deocamdată doar ţărilor din Zona Euro.

În opinia mea, România ar trebui să ceară extinderea pe o perioadă limitată temporal şi ca amplitudine (1 an, respectiv 16% din valoarea programelor de sprijin - % dat de ponderea PIB ţări non euro in PIB tari din Zona Euro) a tuturor programelor de suport de la nivelul zonei euro la nivelul tuturor ţărilor UE, bani ce vor fi direcţionaţi pentru finanţarea directă şi indirectă a cheltuielilor privind prevenţia şi înlăturarea efectelor crizei provocate de Covid19.

Există argumente juridice, economice şi morale puternice pentru care ar trebuie să se întâmple acest lucru. Tratatele UE statuează solidaritatea europeană între ţările membre UE, având în vedere nevoile de consolidare a Pieţei Unice şi de revenire economică a tuturor statelor membre UE – legăturile economice fiind foarte puternice. Se pot invoca articolele din Tratate referitoare la raţiunea economică a intervenţiei coordonate, la nivel supranaţional, conform cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, pe baza următoarelor motive principale: criza Covid loveşte simetric ţările membre UE, sănătatea este un bun public la nivelul UE, integrarea economică, comercială, pe piaţa muncii este foarte ridicată, intervenţia la nivel supranaţional ar crea externalităţi pozitive, câştigurile din crearea de comert cu ţările UE dar nemembre ale Zonei Euro sunt mult mai ridicate decât costul extinderii sprijinului pentru cele 8 ţări membre UE non euro.

Extinderea mecanismului Pandemic Crisis Suport implementat de Mecanismul European de Stabilitate (propus acum doar pentru ţările din Zona Euro la un volum de 240 miliarde euro, adică 2% din PIB ul ZE) pentru cele 8 state membre UE dar non euro ar însemna un plus de 40,2 miliarde euro din care România ar primi 4,5 miliarde euro, doar din acest program. Suma alocată nu reprezintă ajutor nerambursabil ci reprezintă linii de credit preventiv de tipul ECCL (Enhanced Conditions Credit Line), cu monitorizare pe mecanismele existente deja la nivelul UE sub forma Pactului de Stabilitate şi Creştere, Semestrul European, Procedura de Dezechilibre Macroeconomice s.a.m.d. Aceste linii de credit ECCL nu presupun conditionalitati structurale – privatizări, lichidări, restructurări. Sprijinul constă în asigurarea unor rezerve financiare  de tip linie de credit preventiv (resurse care pot sau nu să fie accesate) pentru a permite accesul la costuri de imprumut reduse pe pieţele financiare.

Încă ceva, pentru a înţelege că extinderea programului de mai sus către ţările non euro nu presupune costuri mari – 40,2 miliarde euro (2% din PIB ul celor 8 ţări UE dar non euro) înseamnă doar 0,3% din PIB ul agregat al Zonei Euro şi un plus de 16% la pachetul de 240 miliarde euro propus deja pentru ţările Zonei Euro.

În plus, România trebuie să pună în analiza ţărilor membre UE accesul la toată gama de instrumente de sprijin oferite de Mecanismul European de Stabilitate (mecanism cu resurse de împrumut in conditii de rating AAA de 410 miliarde euro la acest moment). Accesul temporal şi plafonat ca amplitudine la “Lending toolkit” al Mecanismului European de Stabilitate ar presupune şi cumpărări de titluri pe piaţa primară şi secundară, ceea ce ar ajuta suplimentar toate cele 8 ţări non euro dar membre UE.

Cred că este inutil să mai adaug aici că în ultimii ani stocul de sprijin acordat sub diferite forme de către Mecanismul European de Stabilitate, Banca Centrală Europeană şi Banca Europeană de Investiţii se ridică la peste 800 miliarde euro (sprijin pentru Irlanda, Grecia, Portugalia şi Spania), bani investiţi în stocul de datorie al câtorva ţări din Zona Euro.

Al doilea pas presupune accesul extins pentru România şi celelalte ţări non euro la programele de sprijin finanţate/ ce vor fi finanţate de UE, astfel: programul Coronavirus Response Investment Initiative de 37 miliarde euro,finanţat din bugetul UE – politica de coeziune şi intrat în forţă la 1 aprilie 2020, pentru sprijinul sistemelor de sănătate, IMM şi piaţa muncii; Fondul de Solidaritate (Solidarity Fund) de 800 milioane euro, de asemenea funcţional la 1 aprilie 2020; programul Emergency Support Instrument, cu un buget de 2,7 miliarde euro, activat din 2 aprilie de către Comisia Europeană şi programul SURE, de 100 miliarde euro, pentru a sprijini protecţia lucrătorilor şi menţinerea ocupării.  

Al treilea pas este accesul la programul Pandemic Emergency Purchase Programme (PEPP) de 750 miliarde euro, funcţional din 18 martie 2020, program prin care Banca Centrală Europeană facilitează accesul decent la finanţare pentru ţările UE.   

Nu în ultimul rând, un mix raţional de finanţare presupune accesul extins la viitorul Fond de Revenire/ Recuperare (Recovery Fund), propus deja în Scrisoarea trimisă de Eurogrup către Presedintele Consiliului European, temă ce se va discuta de altfel în 23 aprilie 2020. În plus, România trebuie să aibă în vedere accesul la programul de garanţii Pan European Guarantee Fund de 25 miliarde euro, finanţat şi coordonat de Banca Europeană de Investiţii, program pentru furnizarea de capital de lucru şi investiţii la nivelul companiilor şi mai ales al IMM.

În condiţiile de acum, România nu va putea să-şi asigure necesarul de finanţare pentru a minimiza daunele economice şi sociale provocate de coronavirus şi a finanţa un Plan Economic Naţional Snagov 2.0, de revenire economică şi stimulare a producţiei interne, toate sub incidenţa obiectivului strategic – menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei. Chiar dacă în ultimii ani România a avut cea mai mare viteză de convergenţă faţă de media UE, fără acces la mecanismele de sprijin european, termenul mediu şi lung ne poate găsi pe o cale de divergenţă economică, manifestându-se o acutizare a fenomenului centru-periferie.