Luna septembrie, un punct de cotitură pentru zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, Europa a trecut printr-o lungă serie de situaţii dificile din cauza crizei datoriilor, dar luna septembrie se conturează a fi un moment important de cotitură în care se „va face sau se va distruge" ceva sunt de părere liderii europeni, transmite Reuters.

Criză sau nu, mulţi lideri europeni îşi vor lua vacanţa în august, iar când se vor întoarce vor avea loc multe întâlniri în care se vor lua decizii importante. „Luna septembria va fi ,fără îndoială, un moment de criză", a declarat un lider european.

În septembrie, un tribunal german ar putea lua o decizie pentru activarea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), în timp ce votul olandez este împotriva activării acestui fond, iar Grecia încearcă să renegocieze creditul ce va afecta contribuabilii.

Juncker: Zona euro este pregătită să activeze fondul de salvare

Preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a declarat că zona euro este pregătită ca în comun cu Banca Centrală să activeze Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), într-un interviu acordat duminică publicaţiei Le Figaro şi preluat de numeroase media franceze şi internaţionale, informează Agerpres.

"Suntem într-un punct crucial, mai rămâne de precizat ritmul şi măsura. Vom acţiona împreună cu BCE, fără a-i afecta independenţa. Când spun ,,noi,, mă refer la fondul de salvare FESF, cu alte cuvinte cele 17 guverne din zona euro', a spus Juncker, subliniind că această instituţie financiară 'se bucură de mare încredere".

"Problema nu rezidă în bancă, ci în politicieni. BCE este o instituţie independentă, ea nu se subordonează comenezilor unor guverne şi nu este obligată să-şi coordoneze poziţia cu acestea', a spus Juncker, estimând că o „perioadă extrem de importantă pentru zona euro este aşteptată pentru sfârşitul acestui an".

"Zona euro se află în prezent într-o astfel de situaţie încât trebuie să-şi dovedească viabilitatea şi să-şi asigure stabilitatea prin toate mijloacele. Atitudinea lumii faţă de moneda unică este ca şi cum i-ar fi rămas de existat doar câteva luni. Dar noi în Europa nu avem nimic în afară de euro. Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de aspiraţiile celor 17 ţări din zona euro' de a păstra moneda unică, a mai spus acesta, conform canalului de televiziune BFM.

Vom decide cu privire la examenul pieţelor în câteva zile. Nu mai avem timp de pierdut', a declarat Juncker, subliniind că avântul ratelor datoriei spaniole s-a calmat după declaraţiile făcute joi de preşedintele BCE, Mario Draghi.

"BCE este pregătită să facă tot ce este necesar pentru păstrarea euro. Şi credeţi-mă, este de ajuns", asigurase Draghi la Londra. Declaraţiile sale însufleţise joi după-amiază deopotrivă bursele europene şi piaţa de obligaţiuni, remarcă AFP.

Pe lângă activarea fondului, zona euro trebuie să îşi dea seama cum să ajute celelalte piese afectate din domino şi anume Spania şi Italia, sau ce trebuie să facă în cazul în care acestea vor fi răsturnate.

„În aproape 20 de ani de când ne confruntăm cu problemele din UE, nu am cunoscut o situaţie silmilară cu cea din prezent", a spus un diplomat din Uniunea Europeană. „Este într-adevăr o remediere foarte dificilă şi nu suntem siguri că vom fi capabili să găsim calea cea mai bună pentru a soluţiona situaţia", a completat diplomatul UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite