Lucrările la două secţiuni din lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi reluate din luna iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat vineri că ar putea relua lucrările la două secţiuni din lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, care au fost oprite din cauza lipsei autorizaţiei de contrucţie, notează News.ro.

Mai multe lucrări la tronsoane de autostrăzi au început în lipsa autorizaţiilor de construire, din cauza gradului mare de birocraţie şi a timpului îndelungat de obţinere a tuturor avizelor.

O astfel de situaţie este întâlnită la lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, unde lucrările sunt sistate la două dintre secţiuni.

„Pentru lotul 4, din cele patru secţiuni, două sunt executate în mare parte şi două sunt oprite, sistate, ne zbatem să le obţinem autorizaţiile până în luna iulie“, a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, citat în comunicat.

Pentru obţinerea autorizaţiei este necesară o întreagă documentaţie, avize şi acorduri, proces pe care statul a încercat să îl simplifice prin ordonanţa de urgenţă 7/2016, a scris consilierul premierului Cioloş pe probleme de infrastructură, Cătălin Drulă, pe contul său de Facebook.

Acesta a atras atenţia că pe autostrăzile Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4, şi Lugoj-Deva, lotul 4, s-au început lucrările fără autorizaţie de construire.

La acel moment, autorităţile au decis să pornească rapid proiectele pentru a accelera absorbţia fondurilor europene. „«Daţi drumul la lucrări că vine şi autorizaţia într-o lună» s-a transformat în «a trecut un an şi n-a mai venit autorizaţia»“, a scris Drulă.

Documentele care mai lipseau pentru autorizaţie nu erau cele fundamentale, consideră consilierul, ci cele mai degrabă de natură birocratică precum „scoaterea terenurilor extravilane din circuitul agricol“.

Drulă a subliniat faptul că autostrăzile respective aveau studii de fezabilitate, hotâre de guvern privind aprobarea investiţiei, exproprieri, proiect tehnic verificat conform legii şi aprobat de autorităti şi acordul de mediu.

Un alt motiv al blocajelor îl reprezintă modul lent în care au loc exproprierile.

În cazul autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 4, CNADNR a emis o decizie de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe traseu.

De asemenea, a fost emisă şi notificarea intenţiei de expropriere pentru lucrările de modernizare a centurii Bucureşti, pe tronsoanele Autostrada A1 – Drumul Naţional 7 şi Drumul Naţional 2 – Autostrada A2.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite