Gitenstein, fostul ambasador al SUA la Bucureşti: Localnicii ar trebui să primească din profitul exploatării gazelor de şist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Existenţa unei cantităţi exploatabile de gaze de şist trebuie confirmată, iar apoi este necesară o soluţie care să permită şi localnicilor să primească o parte din profitul exploatării acestor gaze, a declarat Mark Gitenstein, fostul ambasador SUA la Bucureşti.

„Dacă eu aş fi român, şi sunt româno-american, aş vrea să aflu dacă sunt realmente resurse exploatabile de gaz de şist. Înainte de a deschide dezbaterea despre fracturarea hidraulică, există destul gaz de şist aici ca să conteze? Asta aş vrea să ştiu“, a afirmat Gitenstein, la emisiunea „După 20 de ani“ de la PRO TV.

El a răspuns astfel la o întrebare despre cum vede situaţia din zona Pungeşti (judeţul Vaslui), unde urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist din România şi unde au avut loc mai multe proteste faţă de demersurile companiei americane Chevron.

Dacă explorarea demonstrează că resursele de gaze de şist sunt exploatabile, trebuie rezolvate două probleme, respectiv cea a mediului şi una privind modul în care este distribuit profitul astfel încât şi localnicii să primească o parte din câştig, susţine Gitenstein.

„Trebuie să înveţi să faci fracturare hidraulică într-un mod nedăunător pentru mediu. Noi vă putem ajuta în privinţa asta. Dar a doua chestiune este mult mai complicată în Europa de Est decât este în SUA, cum împarţi profiturile acestei exploatări cu localnicii, cu guvernul şi cu românii? În SUA, drepturile asupra producţiei de gaz de şist aparţin fermierului local. Dacă intri pe pământul cuiva, acesta are dreptul legal să fie plătit pentru asta. Asta nu este valabil în România. Acele drepturi aparţin guvernului. Asta trebuie rezolvat. Trebuie să găsiţi o cale ca localnicii să aibă de profitat“, a afirmat Mark Gitenstein.

Fostul ambasador consideră că „poluarea nu este neapărat o problem“, însă localnicii trebuie compensaţi.

„Nu trebuie să vă puneţi problema asta până nu răspundeţi la prima întrebare: este destul gaz de şist? Dacă răspunsul este negativ, putem ignora restul chestiunilor. Şi în Polonia a existat un interes mare, acum câţiva ani, dar s-a dovedit că valoarea comercială era mai mică decât poate este în România sau poate în Ucraina. Aceste probleme geologice sunt sofisticate şi complicate. Pot fi rezolvate numai prin prospectare“, a mai spus Gitenstein.

Potrivit lui Gitenstein, în SUA costurile pentru energie sunt de cinci ori mai mici decât în România datorită revoluţiei gazelor de şist. „De ce n-aţi vrea să aflaţi dacă puteţi reduce costul energiei cu 80%? Nu v-ar interesa? Eu cred că da“, a mai adăugat fostul ambasador.

Gitenstein a menţionat în cadrul emisiunii TV că nu reprezintă interesele Chevron în România, deşi în urmă cu mai mulţi ani firma de avocatură la care el lucrează a reprezentat compania americană într-un litigiu cu o ţară din America de Sud.

Gitenstein a reamintit că România are nevoie de 10 miliarde dolari investiţii în infrastructura sistemului energetic, menţionând că această sumă poate fi atrasă doar dacă piaţa de capital este reformată, întrucât băncile şi Guvernul nu vor asigura finanţări atât de mari.

Suma de 10 miliarde dolari necesară pentru investiţii în sectorul energetic a fost înaintată de Gitenstein încă din anul 2011, când era ambasadorul SUA la Bucureşti, acesta reluând mesajul şi în anii ulteriori.

Totodată, el consideră că descoperirea de gaz din Marea Neagră ar putea transforma România într-un hub regional pentru energie ieftină.

„Descoperirea din perimetrul Neptun este grozav, din perspectiva noastră. Nu este bine numai geostrategic, ci este bine pentru români, pentru bulgari, pentru ucraineni că există mai mult gaz natural ieftin, disponibil pentru ei, provenind din surse diferite. Asta este bine pentru ei şi este foarte bine pentru investitorii care vor să vină aici, mai ales investitorii din industrie care vor energie ieftină. România poate fi un punct central pentru energie ieftină în regiune“, a afirmat fostul ambasador.

Gitenstein este avocat de profesie şi a fost ambasador al SUA la Bucureşti timp de peste trei ani. El şi-a încheiat mandatul în decembrie 2012 şi s-a întors în SUA, unde a revenit la firma de avocatură Mayer Brown. În luna aprilie a anului trecut, fostul ambasador a fost ales membru în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea.


Mai puteţi citi: 

Gheorghe Duţu, şeful ANRM: România nu îşi poate permite să nu ia în calcul gazele de şist. România nu îşi poate permite să nu ia în calcul resursa reprezentată de gazele de şist, a declarat, luni, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu, într-o dezbatere organizată la Vaslui la care au participat autorităţi locale, activişti de mediu şi cetăţeni din comunele în care compania Chevron va începe explorarea, scrie Agerpres.ro.

Prefectura Vaslui a dat în judecată CL Puieşti, care a interzis pentru a doua oară explorarea gazelor de şistPrefectura Vaslui a dat în judecată, vineri, Consiliul Local Puieşti, unitate administrativă care a interzis, pentru a doua oară, explorarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, unde compania Chevron a avut deja o dezbatere publică pentru obţinerea acordului de mediu, transmite Mediafax.

Consilierii locali din Puieşti au decis: referendumul privind gazele de şist va fi organizat în luna februarie 2014Cgiar cu o zi înainte de sfârşitul anului 2013, consilierii locali din comuna vasluiană Puieşti au votat organizarea unui referendum privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe raza localităţii.

Reportaj „Le Monde” privind exploatarea gazelor de şist din localitatea PungeştiJurnaliştii cotidianului francez „Le Monde” au publicat zilele trecute un material în care prezintă un reportaj realizat la Pungeşti, judeţul Vaslui, fiind expus punctul de vedere al unui fermier local îngrijorat de efectele începerii lucrărilor pentru exploatarea gazelor de şist din localitatea vasluiană.

Babilonie la Vaslui pe tema gazelor de şist. Activiştii au huiduit şi au ţinut discursuri în genunchi, Chevron a suspendat întâlnirea de două oriPeste 300 de oameni s-au prezentat, ieri, în centrul comunei vasluiene Puieşti, pentru a participa la o dezbatere publică despre gaze de şist, iniţiată de oficialii companiei Chevron. Întâlnirea s-a transformat, însă, într-un fiasco din cauza huiduielilor activiştilor.

Epicentrul protestelor din Vaslui s-a mutat în comuna Puieşti. O dezbatere publică despre gazelor de şist, boicotată cu un cor de huiduieliReprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) au organizat astăzi, 19 decembrie, o dezbatere cu localnicii la căminul cultural din comuna vasluiană Puieşti. Tema este legată de explorarea pentru gazele de şist, după ce Consiliul Judeţean Vaslui a acordat recent companiei Chevron un certificat de urbanism pentru amplasarea sondelor pe raza comunei.

Marea Britanie nu vrea directive de la UE privind exploatarea gazelor de şistPremierul britanic David Cameron a avertizat, marţi, Comisia Europeană împotriva unei legislaţii la nivelul întregii Uniuni Europene care să reglementeze industria extracţiei gazelor de şist prin fracturare hidraulică, susţinând că o astfel de iniţiativă ar crea nesiguranţă şi ar afecta investiţiile, relatează Reuters.

Cum va taxa statul exploatările viitoare. Bâlbele Guvernului pot afecta renegocierea cu Petrom.Redevenţele devin un nou călcâi al lui Ahile pentru Guvern, în condiţiile în care majorarea acestora a fost prezentată iniţial ca sursă de creştere a veniturilor la bugetul de stat, dar acum Executivul se vede în imposibilitatea de a aplica noile niveluri pentru acordurile deja aflate în vigoare.

Redevenţele plătite de Romgaz şi Petrom ar putea creşte cu 24-40% pentru concesiunile noi.Redevenţele plătite statului român de către companiile care extrag petrol şi gaze ar putea creşte de anul viitor cu procente situate între 25% şi 40%, se arată în prospectul pregătit pentru listarea  Romgaz.

Adrian Vasilescu: Lumea merge spre taxarea mare a resurselor şi a materiilor prime şi neimpozitarea muncii. Următorul model economic post criză nu se va mai baza pe creditare şi se va migra de la vânzare directă la leasing, iar statele vor pune taxe foarte înalte pentru materii prime şi materiale şi vor impozita minim munca, sistem care ar putea fi preluat şi de România, afirmă Adrian Vasilescu.

Care este nivelul corect al redevenţelor la petrol şi gaze. Nivelul încasărilor statului din exploatări este unul dintre motivele pentru care de două săptămâni se protestează faţă de proiectul de la Roşia Montană. Anul viitor însă se prefigurează un scandal şi mai mare, în condiţiile în care în 2014 expiră termenul până la care nivelul redevenţelor la petrol şi gaze nu poate fi modificat. Statul român vrea să le crească „la media europeană”. „Adevărul” vă prezintă care sunt sistemele de taxare în lume.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite