Localităţile fără reţea de distribuţie de gaze naturale vor putea beneficia curând de acest serviciu

Localităţile fără reţea de distribuţie de gaze naturale vor putea beneficia curând de acest serviciu

Modificările aduse recent legii achiziţiilor publice, aprobate în ultima şedinţă de Guvern, prevăd printre altele şi relansarea contractelor de conncesiune a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Energiei a anunţat că, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, a fost clarificată legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
 
„Astfel, sunt relansate contractele de concesiune a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale”, se arată în comunicatul ministerului.
 
”Clarificările aduse legislaţiei în domeniu sunt un pas esenţial în procesul de extindere a accesului populaţiei la serviciul de distribuţie a gazelor naturale. Practic, de acum încolo, vom putea soluţiona mult mai rapid cererile autorităţilor locale privind racordarea la acest serviciu. Este timpul ca locuitorii României să aibă în număr cât mai mare acces la serviciul de furnizare a gazelor naturale, mai ales că România este foarte aproape de momentul în care va deveni o forţă în regiune în ceea ce priveşte exploatarea şi comercializarea acestei resurse”, a declarat ministrul Energiei Anton Anton, precizând că Ministerul Energiei are în derulare 204 contracte de concesiune a acestui tip de serviciu.
citeste totul despre: