Licitaţia 5G. Ce condiţii impune România companiilor participante şi cum ar putea exclude Huawei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tehnologie comunicatii 5G

România pune la cale ultimele detalii pentru a organiza licitaţia 5G, cea mai nouă tehnologie în materie de telecomunicaţii, care are ca miză venituri uriaşe pentru stat şi scoaterea companiilor chineze din joc.

Ministerul Transporturilor a elaborat o legislaţie prin care va limita practic accesul companiilor chineze la licitaţia 5G, după ce ţara noastră a încheiat un acord cu Statele Unite în acest sens.

Elaborarea acestei legislaţii este necesară pentru deblocarea licitaţiei pentru frecvenţele 5G, în urma căreia România ar putea încasa în jur de 2 miliarde de lei, potrivit estimărilor lui Sorin Grindeanu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Licitaţia fusese iniţial planificată pentru 2019, dar a fost amânată din cauza lipsei legislaţiei.

Noua legislaţie ia în considerare şi transpune un Memorandum de înţelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G, încheiat între România şi Statele Unite ale Americii, semnat la data de 20 august 2019, la Washington, după o întâlnire dintre preşedinţii Donald Trump şi Klaus Iohannis. Prin aceste tipuri de memorandumuri, care au fost încheiate şi cu alte state din Uniunea Europeană, Statele Unite doresc ca aliaţii strategici să limiteze sau să blocheze accesul companiei chineze Huawei la dezvoltarea reţelelor 5G în Europa.

„Prin măsurile propuse se urmăreşte reducerea riscurilor la adresa securităţii naţionale şi apărării naţionale prin instituirea unui regim de autorizare a producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software destinate utilizării în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G”, arată proiectul elaborat de Ministerul Transporturilor, pus marţi în dezbatere publică.

Ministerul afirmă că dezvoltarea tehnologiilor 5G poate crea premisele manifestării unor riscuri şi ameninţări interconectate, de natură a creşte complexitatea, incertitudinea şi volatilitatea mediului global de securitate, iar o gestionare precară a acestora ar putea conduce proliferarea şi redimensionarea unor ameninţări transfrontaliere, precum terorismul, hacktivismul, criminalitatea organizată.

Condiţiile impuse companiilor

Practic, companiile care vor să participe la licitaţia pentru instalarea de tehnologie 5G în România vor putea face acest lucru după o decizie a prim-ministrului şi numai după un aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), acordat în termen de maximum 4 luni de la data solicitării.

Fiecare participant la licitaţia 5G va trebui să depună o solicitare la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, care se transmite de îndată la CSAT, respectiv o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului. Aceasta va fi însoţită de date de identificare, structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă.

Totodată, participantul la licitaţia 5G va trebui să depună o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent, are o structură transparentă a acţionariatului, nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică, se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente.

În cazul în care ulterior acordării autorizării există riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi/sau apărării naţionale, autorizarea poate fi retrasă prin decizie a prim-ministrului, la solicitarea CSAT. În schimb, proiectul stabileşte că tehnologiile 5G ale căror producători nu deţin autorizare potrivit prevederilor legii pot fi utilizate pentru o perioadă de maxim 5 ani.

Aceste condiţii vin în contextul în care Statele Unite şi alţi actori internaţionali suspectează Huawei că ar fi sub controlul Guvernului chinez şi că ar putea folosi tehnologia 5G pentru a spiona milioane de utilizatori. Huawei a respins în repetate rânduri aceste acuzaţii, vorbind despre o „perdea de fum” lansată de SUA.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite