Legea redevenţelor, gata la Sfântu’ Aşteaptă. De ce întârzie statul publicarea noului cadru legislativ: Guvernul are nevoie de bani pentru deficit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Redevenţele la petrol şi gaze se situează între 3,5% şi 13,5%, în funcţie de dimensiunea zăcământului   FOTO: Mediafax
Redevenţele la petrol şi gaze se situează între 3,5% şi 13,5%, în funcţie de dimensiunea zăcământului   FOTO: Mediafax

Statul tot întârzie publicarea noului pachet legislativ privind taxarea resurselor naturale, deşi Executivul a promis anunţarea acestuia până la finele lunii martie. Iniţial, Guvernul a negociat cu petroliştii impunerea unui pachet de redevenţe, plus un impozit pe profitul din exploatare de 35%. Acum însă, vrea să prelungească o serie de taxe suplimentare până în 2020 din cauza deficitului mare.

Guvernul tot amână publicarea proiectului de lege privind taxarea resurselor naturale, deşi termenul oficial anunţat de către Anca Dragu, ministrul Finanţelor, de punere în discuţie a pachetului legislativ în primul trimestru al anului, a trecut deja. 

Între timp, s-a intrat în campania electorală pentru alegerile locale, acestea urmând a avea loc în data de 5 iunie, iar din vară Parlamentul va intra în vacanţă, urmând să se reunească abia la toamnă, când va urma o nouă campanie electorală, pentru alegerile parlamentare.

Ping pong cu FMI

Reamintim, la preluarea mandatului, Dragu a anunţat că proiectul de lege privind redevenţele se află „într-o fază avansată“ şi că va fi pus în consultare publică în primul trimestru al acestui an pentru a rămâne în dezbatere mai mult de o lună. 

„Pentru proiectul de lege privind redevenţele ne aflăm într-o fază avansată a elaborării. Dorim ca în primul trimestru al anului viitor să o punem în consultare publică suficient timp, mai mult de o lună, astfel încât (...) toată lumea să-şi formeze o părere, o opinie despre această lege şi am dori ca în 2017 să avem deja o lege funcţională şi să nu mai mergem pe aceste prelungiri“, anunţa Dragu în data de 11 decembrie, la dezbaterea privind bugetul pe acest an din cadrul comisiilor reunite de Buget-Finanţe ale Parlamentului.

Anterior, fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici afirma că proiectul se află în discuţii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI). 

Cum arăta proiectul

Noul sistem de taxare a resurselor de petrol şi gaze trebuie să vină cu redevenţe plus un impozit de 35% pe profitul din extracţia hidrocarburilor. Redevenţa este o taxă raportată la valoarea producţiei. În domeniul petrolului şi gazelor, redevenţele percepute de către stat se ridică între 3,5% şi 13,5%. 

Pe de altă parte, autorităţile au stabilit cu societăţile petroliere ca, odată cu noul sistem de taxare, să fie eliminate taxa de 60% pe veniturile din liberalizarea gazelor şi taxa de 0,5% pe exploatarea resurselor naturale. Concomitent, potrivit noului Cod Fiscal, din 2017 este programată şi eliminarea taxei pe stâlp, de 1% din valoarea activelor.

Modificarea modificării

Între timp, însă, din 2014 până acum, cotaţia ţiţeiului a scăzut de la 115 dolari pe baril până la niveluri în jurul a 40 de dolari pe baril, astfel că autorităţile iau în calcul mai multe modificări. 

Astfel, Guvernul ia în considerare să prelungească şi impozitul pe monopol până în 2020. Impozitul pe monopol este adunat de la companiile de transport şi distribuţie de energie şi gaze (Transgaz, Transelectrica, Electrică, Enel, CEZ, EON, ENGIE), pe când taxele pe liberalizare şi extracţie sunt adunate în special de la producătorii de petrol şi gaze (Petrom şi Romgaz în special).

Un document din luna aprilie al Guvernului arăta că OG 5/2013 privind impozitul pe monopolul din sectorul energiei electrice şi al gazului natural se va aplica până în 2020, statul adunând anual 150 de milioane de lei din colectarea acestuia, potrivit Profit.ro.

Cum rămâne cu deficitul

Pe de altă parte, Guvernul estimează că va strânge în acest an 872,93 milioane de lei ca urmare a taxării veniturilor suplimentare obţinute de producători ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale. 

Liberalizarea preţului la gaze este o problemă spinoasă, deoarece Guvernul a obţinut de la Comisia Europeană extinderea termenului până la care gazele vor fi scumpite pentru consumatorii casnici până în 2018, cu posibilitatea de prelungire până în 2020. Una dintre variantele vehiculate anul trecut a fost prelungirea taxei pe liberalizare până în 2021, când expiră şi perioada de dereglementare.

În fine, Executivul mizează în 2016 pe venituri în sumă de 70,5 milioane de lei din taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale, conform bugetului.

Renunţarea la aceste venituri excepţionale va crea o problemă şi mai mare Ministerului Finanţelor, în condiţiile în care FMI şi Comisia Europeană au avertizat deja România că va depăşi deficitul de 3% în 2017 dacă va continua cu reducerea taxelor, acesta urmând să ajungă la 3,4% dacă nu se iau măsuri corective.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite