Legea prevenirii a intrat în vigoare. În 3 luni vor fi publicate ghidurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
semnatura

Legea prevenirii, care reglementează unele instrumente ce trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii, a intrat miercuri în vigoare, la 20 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Instituţiile cu atribuţii de control au trei luni la dispoziţie pentru a elabora şi publica ghidurile pe site-ul lor.

Conform legii, toate autorităţile, instituţiile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia că, în trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri şi să aloce pe pagina de internet secţiuni speciale dedicate informării publice privind legislaţia în vigoare, drepturile şi obligaţiile în desfăşurarea activităţilor de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor. Aceste autorităţi cu atribuţii de control au obligaţia să îndrume persoanele interesate în vederea aplicării corecte şi unitare a prevederilor legale, urmând să afişeze pe site-urile proprii spetele cu frecvenţă ridicată şi soluţiile de îndrumare în aceste cazuri. 

  

În cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în dispoziţiile legale, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezenţei legi. În această situaţie nu se aplică sancţiuni contravenţionale complementare. 

  

Legea, iniţiată de Guvern şi adoptată în decembrie de Cameră Deputaţilor, în calitate de for decizional, a fost ulterior promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în 28 decembrie 2017. 

Amintim faptul că prin acest act normativ operatorii economici vor avea posibilitatea să remedieze o abatere constatată la primul control, într-un termen de maximum 3 luni de zile. Facilitatea introdusă pentru antreprenori constă în faptul că, spre deosebire de legislaţia aflată acum în vigoare, în urma actului de control se dă doar un avertisment, fără aplicarea sancţiunii prevăzute de lege pentru contravenţia înregistrată, urmând, după expirarea termenului acordat, în urma unui nou control, fie să se constate remedierea acesteia, fie să se aplice sancţionarea pentru neconformare.

Totodată, operatorul care a fost identificat ca neconform, beneficiază de prevenţie o singură dată pentru oricare dintre contravenţii, în termen de trei ani de la data aplicării sancţiunii avertismentului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite