Legea porcului: Administratorii fondurilor cinegetice primesc sume fabuloase pentru fiecare porc mistreţ găsit mort sau împuşcat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mistret foto shutterstock

Senatul a aprobat recent Legea porcului, care prevede, printre altele, plata unor sume importante pentru administratorii fondurilor cinegetice care găsesc porci mistreţi morţi sau împuşcaţi. Proiectul a fost deja trimis spre aprobare Camerei Deputaţilor (for decizional).

Stimulentele pentru încurajarea realizării supravegherii pestei porcine africane sunt acordate prin Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Astfel, pentru porcii mistreţi găsiţi morţi sau bolnavi, precum şi pentru mistreţii împuşcaţi la solicitarea expresă a autorităţii competente, în vederea stabilirii diagnosticului sau pentru mistreţii morţi în accidente, proveniţi din fondurile cinegetice, gestionarii acestor fonduri, alte persoane implicate iî managementul silvic sau al faunei ori, după caz, vânătorii primesc un stimulent, după cum urmează: 

a) 900 lei pentru fiecare cadavru pentru care s-a facut anunţarea, de la care au fost prelevate probe şi duse la laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene respectând condiţiile de biosecuritate la prelevare, ambalare şi transport al probelor şi care a fost neutralizat; 

b) 650 lei pentru fiecare cadavru pentru care s-a facut anunţarea şi a fost dus la laboratoarele sanitar-veterinare; 

c) 450 lei pentru fiecare cadavru pentru care s-a făcut anunţarea, de la care au fost prelevate probe şi duse la laboratoarele sanitar-veterinare, care a fost neutralizat prin incinerarea şi/sau îngroparea la faţa locului. 

Pentru fiecare pore mistreţ vânat de la care se prezintă probe la laboratoarele sanitar-veterinare gestionarul fondului cinegetic va primi un stimulent de 65 lei. Sumele sunt acordate pentru fiecare set de organe aduse la laborator; carcasa trebuie păstrată până la obţinerea rezultatelor de laborator privind pesta porcina africana, în condiţii optime din punct de vedere sanitar-veterinar. 

Compensări acordate gestionarilor fondurilor cinegetice pentru reducerea densităţii populaţiei de mistreţ, respectiv pentru realizarea supravegherii active a pestei porcine africane acordate prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Gestionarilor fondurilor cinegetice li se acordă: 

a) 500 lei pentru fiecare porc mistreţ împuşcat, provenit din fondurile cinegetice, de la care s-au recoltat probe în vederea stabilirii diagnosticului de pestă porcină africană si pentru care s-a confirmat boala; 

b) 250 lei pentru fiecare porc mistreţ împuşcat, provenit din fondurile cinegetice, de la care s-au recoltat probe în vederea stabilirii diagnosticului de pestă porcină africană la care nu s-a confirmat boala; 

c) suma echivalentă pentru 12 litri combustibil/1000 h, lunar pentru efectuarea patrulărilor în vederea depistării cadavrelor de mistreţi. 

Sancţionarea gestionarilor fondurilor cinegetice

Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor privind cerinţele prevăzute mai sus de către gestionarii fondurilor cinegetice şi se sanctţonează, de către organele de control ale Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor  şi ale ANSVSA cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei.

Amenda este mult mai mică decât cea reglementată pentru micii şi marii crescători de porcine, care este cuprinsă între 5.000 şi 18.000 de lei.

Citeşte şi:

Legea porcului: Se interzice deţinerea scroafelor în gospodărie şi hrănirea porcilor cu resturi alimentare. Amenzi de până la 18.000 de lei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite