În urma pierderii de către ANRE a procesului în prima instanţă privind obligarea furnizorilor să înmagazineze gaze naturale în anul 2015, ANRE nu a mai stabilit la data de 10 ianuarie 2016 (aşa cum cerea legislaţia în vigoare), nivelul stocului minim pe care furnizorii de gaze trebuie să l înmagazineze, recunoscând astfel propriul abuz, încălcarea regulamentelor europene şi a legislaţiei în viigoare. Totul până în data de 16 martie 2016 când această instituţie, nu a mai emis un Ordin privind stocul minim de gaze naturale pe care furnizorii să l înmagazineze (aşa cum prevede legislaţia în vigoare), ci a transmis o scrisoare către clienţii că a publicat un tabel pe pagina web cu cantitatea de gaze pe care fiecare furnizor trebuie sa o înmagazineze. Astfel, ANRE instituţia pusă să vegheze respectarea legalităţii pe piaţă continue să încalce Regulamentul European 994/2010, Legea 123/2012, Legea 160/2012, Ordinul ANRE 14/2015, manifestând dezinteresul său inclusiv faţă de instanţă .

ANRE continuă încalcarea Regulamentelor Europene şi  a legislaţiei în vigoare, reobligând la 1 lună de la începerea efectivă a înmagazinării gazelor ca toţi  furnizorii să înmagazineze gaze naturale.

Lansat cu mare pompă proiectul noului Regulament de furnizare a gazelor, are pe lângă absurditatea de a copia cuvânt cu cuvânt Legea 123 şi o aberaţie introdusă la iniţiativa marilor furnizori de gaze şi anume clienţii sunt obligaţi să achite dezechilibrele din sistemul de transport. Având în vedere lipsa unei relaţii comerciale între consumatori şi operatorul de transport, relaţia comercială fiind exclsusivă între consumator şi furnizorul său, acesta din urmă fiind plătit pentru a-I face o serie de servicii consumatorului, inclusiv acelea de a optimiza prin portofoliul de clienţi deţinuţi, liniarizarea fluxurilor de gaze prin sistemul de transport şi asigurarea flexibilităţii negociate cu consumatorul. Prevederea din Regulamentul de furnizare, nu face decât să transfere prin efectul legii plata dezechilibrelor la consumator, eludând o clauză contractuală pe care o are furnizorul în contractual de transport şi anulând rolul furnizorului de intermediar, care să ajute liniarizare a fluxurilor prin sistemul de transport. Astfel, ANRE face din furnizor un simplu ”plimbător de facturi” de la transportator la consummator, de la distributor la consummator etc., dar garantandu-I profitul

ANRE doreşte să facă din intermediari de pe piaţa de gaze simplii ”plimbători de facturi” de la transportator la consummator, de la distributor la consummator etc., dar garantandu-le profitul

Pe data de 3 martie 2016, preşedinteşle ANRE declara ”este posibil să nu scumpim gazele pentru populaţie de la 1 iulie”, motivat de evoluţia preţului gazelor pe piaţa. Pe data de 7 martie 2016, aceeaşi persoană declara: ”Preţurile gazelor naturale pentru populaţie ar putea creşte cu 3% de la 1 iulie”, ca într-un raport al ANRE de la începutul lunii aprilie 2016, se arată că ar mai trebui ca gazele pentru populaţie să se scumpească cu 7-8%, datorită angajamentelor ”cu instituţiile internaţionale, reflectate prin prevederile HG nr. 488/2015“, „creşterea preţului la producţia internă, creşterea valorii stocului minim obligatoriu şi de ajustarea tarifelor reglementate aferente serviciilor de distribuţie, furnizare reglementată, transport şi de înmagazinare“. După cum îl cunosc pe domnul preşedinte, cred că prima opinie îi aparţine, celelalte cuvinte, apreciez că I au fost puse în gură.

La data de 3 martie 2016, preşedintele ANRE declara: "Vom analiza, împreună cu FMI şi Banca Mondială, stadiul liberalizării pieţei gazelor şi vom propune o liberalizare timpurie, având în vedere că preţul gazelor pentru consumatorii casnici de pe pieţele internaţionale şi de pe bursa internă este mai mic decât cel preconizat de noi", ca după o lună această intenţie normală, susţinută de fapte şi care ar determina o reducere a preţului gazelor pentru populaţie, să fie eliminată şi să se continue vânzarea gazelor la preţuri reglemenate către populaţie (adică prin creşterea preţului).

ANRE a venit cu propria viziune la începutul lunii martie 2016 şi va aplica interesele impuse de alţii, în ceea ce priveşte piaţa reglementată şi creşterea preţului la populaţie.

În data de 20 ianuarie 2016 se publicau modificările la Codul Reţelei Sistemului de Transport Gaze, care în mod paradoxal ANRE a hotărât că se vor aplica retroactiv. Un alt paradox al actului care modifca Codul retelei era faptul că alocarea în punctele de intrare în sistemul de transport, în fapt să nu fie o alocare, ci o declaraţie a utilizatorului sistemului de transport. Dincolo de anormalitatea situaţiei ca un furnizor (dintr-un birou) care nu are nici un instrument de alocare în contractele de vânzare cumpărare gaze (în aceste contracte existând în general o clauză prin care părţile delegau TRANSGAZ ul să facă această alocare în punctele de intrare în SNT), să-i “spună” TRANSGAZUL-lui cea a transportat în luna precedentă, apare şi faptul că se încalcă art. 1678 din Codul Civil. Schimbarea filozofiei capacităţii, prin trecerea de la capacitate zilnică la capacitate lunară, s-a făcut cu încălcarea Metodologiei de stabilire a tarifelor de capacitate, având în vedere că s-au modificat variabilele care au stat la baza întocmirii metodologiei rezervării zilnice/orare a capacităţii, determinând invalidarea tarifelor de capacitate pe care operatorul de transport le poate aplica în contractele de servicii de transport.

Codul reţelei de gaze a devenit modelul cum să faci din lege fără de lege.

Pe data de 13 ianuarie 2016 se publicau Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, care aduc prelungirea OG 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale până la data de 31 decembrie 2016. Lipsa oricărei minime analize a impactului prelungirii unui act normativ gândit în anul 2013, pentru anul 2016 determină blocarea vânzării gazelor din producţia internă, datorită preţului impus de OG 7/2013, peste preţul gazelor din import. Normele de aplicare a Codului Fiscal (HG 1/2016), au stabilit că preţul gazelor naturale din producţia internă corespunzătoare cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici nu poate fi mai mic de 72 lei/MWh. Se refuză orice dialog pe acest subiect, chiar cu inundarea pieţii româneşti cu gaze din import şi cu desconsiderarea producătorilor români (puşi să plătească taxe) în timp ce importatorii de gaze sunt scutiţi.

Nivelul redus al redevenţelor petroliere în ultimii zece ani, preţul mare al petrolului şi al gazelor până în anul 2014, au determinat profituri importante pentru operatori în această perioadă. Abia după trecerea acestei perioade, autorităţile s-au trezit că intenţionează să introducă un supra-impozit de 35% pe profitul din extractive. Această intenţie din păcate, probabil, nu va mai aduce banii scontaţi, dar care va putea aduce reducerea investiţiilor.

Politica de a aduce bani cu orice preţ pe termen scurt, de obicei lasă urme adânci pe termen lung.

S-a împlinit pe data de 12 aprilie 2016, 1 an de la momentul în care Comitetul de Reglementare al ANRE a rămas doar cu 4 membrii (din cei 7 prevazuţi de lege), după ce mandatul la 3 dintre aceştia a expirat. În termen de 1 an de zile Parlamentul nu a reuşit să numească alţi 3 membrii ai Comitetului de Reglementare, datorită inetreselor majore în controlul acestei instituţii. Comitetul de Reglementare al ANRE este organul care aprobă toate actele normative de pe piaţa de gaze şi energie electrică, aprobând preţurile pe piaţa reglementată, tarifele, licenţele, autorizaţiile etc., adică controlând o piaţă de peste 10 mld euro/an.

Un an de selecţie a membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE a demonstrat dezinteresul faţă de consumatori şi interesul faţă de banii din sector al aleşilor.

Lista ar putea să continue, dar mă opresc aici:

Prea puţin ca să trăieşti, prea mult ca să mori (proverb romanesc)

Sursa www.dumitruchisalita.ro