Încă de acum cinci ani am explicat pe platforma Adevarul.ro - #wageledgrowth - una dintre strategiile macroeconomice ce presupune o creştere economică incluzivă. Acest tip de creştere reprezintă unul dintre principiile europene fundamentale şi este prezent în numeroase documente programatice ale UE - a se vedea Europa 2020, unde principalul obiectiv este obţinerea unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi incluzive, de exemplu. Detalii despre aceste documente de poziţie europene au putut fi analizate în articolele pline de valoare adăugată ale domnului Cristian Unteanu tot aici, pe această platformă.

Creşterea economică incluzivă sau favorabilă incluziunii sociale presupune implementarea unor măsuri care să conducă la un echilibru în ceea ce priveşte remunerarea factorilor de producţie muncă şi capital / cu alte cuvinte o împărţire echitabilă a fructelor creşterii economice între profituri şi salarii. Nu mai este cazul să vă spun că documentele de poziţie ale Comisiei Europene enunţă de fiecare dată principiile unei distribuţii echitabile a beneficiilor creşterii economice - în cazul ţărilor emergente din UE vorbim despre ieşirea din cercul vicios al salariilor mici şi aducerea cât mai multor oameni în clasa de mijloc.

În România, măsurile aferente strategiei #wageledgrowth aplicate mai ales în ultimii doi ani au condus la o creştere a ponderii alocată muncii (remunerării angajaţilor) de 37% din PIB în 2018 (de la 34% din PIB în 2016 se va ajunge la 39,8% din PIB în 2021, conform Prognozei de toamnă a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, noiembrie 2018). Mai este ceva până la a atinge obiectivul final însă consider că în 2019 şi 2020 trebuie aplicate măsuri în acelaşi sens, dar graduale, de consolidare a noului normal obţinut. De aceea, în anii 2019 şi 2020 implementarea #wageledgrowth va continua doar gradual, cu măsuri importante, dar de mai mică amploare: creşterea salariului minim la 2080 lei şi la 2350 lei pentru persoanele cu studii superioare; creşterea salariilor pentru trei sferturi dintre bugetari cu 25% din diferenţa din ceea ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022 şi valoarea din decembrie 2018; devansarea aplicării creşterilor salariale pentru profesori; acordarea voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 lei şi în anul 2019 tuturor angajaţilor din sectorul public; creşterea salariului minim în domeniul construcţiilor la 3.000 de lei brut începând cu 1 ianuarie 2019 şi reducerea taxelor pe muncă la jumătate pentru sectorul constucţiilor astfel încât salariul minim net în acest domeniu să depăşească echivalentul de 500 de euro). 

Un studiu provenit din cadrul unei instituţii independente" şi publicat pe o platformă online aduce o serie de critici #wageledgrowth, strategia fiind acuzată de toate elementele negative ce au apărut sau pot apărea în economie. Las la o parte că până acum retorica era de genul „salariile nu au crescut ci au scăzut" iar acum s-a trecut la „creşterile de salarii sunt prea mari, sunt nesustenabile". Aceasta ţine de evidenţa unei lupte politice surde, arogante şi ignorante în acelaşi timp, bazate mult prea mult pe ipoteza miopiei omului simplu - ceea ce este total incorect, greşit. Las la o parte ipocrizia celor care se plâng de nivelul de trai al românilor şi când există o creştere de salariu minim net de 100 lei pe lună sar în media cu o agresivitate demnă de luptele de K1. Mai las la o parte dublul standard al celor care blamează exodul forţei de muncă active şi calificate din România spre ţările dezvoltate dar când se dublează salariile medicilor şi profesorilor ţipă ca din gură de şarpe că nu e ok.

Câteva răspunsuri susţinute de argumente cu privire la implementarea strategiei #wageledgrowth.

1. Se afirmă că strategia #wageledgrowth nu poate face parte din algoritmul de proceduri prin care să se obţină o creştere economică sustenabilă. Fals. Sustenabilitatea creşterii PIB real (creşterii economice) se judecă având în vedere referinţa privind cresterea estimată a PIB potenţial, dacă motoarele de creare a valorii adăugate sunt consistente - contribuie industria, serviciile, dacă în funcţie de metoda cheltuielilor crearea de valoare adăugată merge în consum şi/sau investiţii, dar şi văzând structura calitativă a factorilor creşterii economice - bazată pe contributia capitalului K, muncii L si productivitatea totală a factorilor PTF. Şi nu în ultimul rând ca importanţă - a analiza dacă creşterea economică este incluzivă – distribuire echitabilă între K şi L.

Dovada creşterii economice sustenabile din România o constituie influenţa productivităţii totale a factorilor - progres tehnic, transformări structurale în economie, economii de scară, calitatea instituţiilor, mobilitatea muncii şi a capitalului etc. Dinamica PTF din România (2013-2018) sugerează o capacitate ridicată de schimbare tehnologică şi o economie dinamică pe termen lung. Aici, România a înregistrat a doua cea mai ridicată rată medie de creştere din ultimii şase ani din întreaga Uniune Europeană – 2,86% pe an, comparativ cu 1,27% în Bulgaria, 1,11% în Polonia, 0,98% în Ungaria, media europeană fiind de 0,8% pe an. Este o dovadă că modelul de creştere economică al României nu şi-a atins limitele, ci, din contră, va fi unul sustenabil prin recalibrarea factorilor de influenţă. În plus, dinamica PTF din România este conformă cu obiectivul de creştere economică sustenabilă asumat la nivelul UE prin strategia Europa 2020.

Eh, creşterea economică incluzivă se poate obţine doar prin #wageledgrowth, aşa cum arată rezultatele cercetărilor teoretice şi empirice prezentate la sfârşitul analizei de aici. În plus, aceleaşi studii publicate în reviste precum Cambridge Journal of Economics, Review of Keynesian Economics sau în cărţi publicate la Harvard University Press indică faptul că #wageledgrowth reprezintă una dintre puţinele strategii de revenire economică sustenabilă post criză.

2. Se afirmă că #wageledgrowth a condus la o creştere a cererii agregate (da, asta este, o strategie de tip keynesian pentru stimularea cererii) şi că oferta agregată nu a crescut. Fals. Datele oficiale publicate în ultima prognoză a Comisiei Europene din oct 2018 arată o mărire a capacităţii productive a României pe termen lung (o creştere de PIB potenţial) de 4,6% în 2018 (cu 0,3 puncte procentuale peste prognoza CE din primăvară) şi în creştere consistentă faţă de 2016 când era de 3,6% (detalii în tabelul de mai jos). Ca şi în 2017 şi în 2018 România se află pe locul 3 în UE28 la creşterea PIB potenţial, în 2019 şi 2020 urmând a urca pe un binemeritat loc 2. Creşterea PIB potenţial nu înseamnă decât o ofertă agregată în creştere, calitativă, intensivă, convergenţă sustenabilă, modernizare.

3. Se afirmă că #wageledgrowth a supraîncălzit economia. Fals. Am publicat în februarie 2018 aici o analiză pe tema supraîncălzirii sau nu a economiei . Scriam atunci că economia României nu este supraîncălzită arătând diferenţele majore între cifra estimată de BNR pentru output gap (3,8-3,9% din PIB potenţial) în 2018, de trei ori mai mare decât cea estimată pentru acelaşi indicator de către Comisia Europeană. Se pare că realitatea mi-a confirmat spusele, în ultimul Raport asupra inflaţiei BNR estimează pentru România un output gap de 2-2,5% din PIB potenţial (în scădere evidentă), iar Comisia Europeană reduce estimările privind output gap-ul în cazul României de la 1,4% din PIB potenţial în prognoza de primăvară la 0,5% din PIB potenţial în prognoza de toamnă.

4. Se afirmă că #wageledgrowth este vinovată de faptul că se adânceşte deficitul balanţei comerciale şi că acest deficit ar apărea în principal din cauza creşterii veniturilor bugetarilor. Fals, şi s-ar putea argumenta în primul rând prin ponderea redusă a lucrătorilor bugetari în total. Mai departe, putem observa cum cheltuielile cu salariile bugetarilor s-au majorat cu aprox 29 mld lei in 2017 faţă de 2012 (primul an de aplicare graduală a #wageledgrowth), dar în aceeaşi perioadă cheltuielile salariale din sectorul privat au crescut cu 90 mld lei. De exemplu, în 2017, cheltuielile cu salariile în sectorul privat erau de 3,5 ori mai mari decat cele din sectorul bugetar, existând o diferenţă de 173 miliarde lei, în condiţiile în care în 2012 salariile din sectorul privat erau cu doar 112 mld de lei mai mari. Mai mult, în 2017, salariile bugetarilor reprezentau 22% din cheltuielile salariale totale din economie, iar deficitul comercial cu bunuri (presupunând că este creat doar de către salariaţi) a fost de aproximativ 20% din cel total în 2017, rezultă că salariile mărite ale bugetarilor ar  fi putut produce maximum 22%*20% din deficitul comercial cu bunuri, adică 4,4% din total. Analog în estimarea privind 2018. 


Sursa: date MFP, estimare pentru 2018 pe baza datelor MFP şi CNSP, 2019

În mod similar, în condiţiile în care au fost pe piaţă mult mai multe miliarde lei reprezentând salarii în mediul privat comparativ cu cele ale bugetarilor (per total, dar şi suplimentare), constituie o exagerare aceea de a pune în cârca bugetarilor creşterea inflaţiei.

5. Este criticată strategia #wageledgrowth plecând de la acuza că au crescut salariile dar nu a crescut şi productivitatea". Să mergem la datele statistice oficiale şi să validăm sau invalidăm această critică. Putem observa mai jos creşterea reală a productivităţii muncii în perioada 2013-2017 cumulată faţă de 2012.

În plus, în 2017 faţă de 2016, productivitatea muncii reală pe persoană a crescut cu 4% în România, faţă de 3,4% în Polonia, 2,1% în Ungaria, 2% în Bulgaria, 0,9% în Slovacia,  0,8% în UE.

Argumentul suprem al contestatarilor strategiei promovate în România este acela că salariile au crescut mai mult decât productivitatea muncii, iar competitivitatea firmelor scade. Conform datelor Eurostat, productivitatea muncii pe oră lucrată (în termeni nominali) a crescut în România cu 8,8% în 2017 relativ la 2016, în timp ce salariul mediu brut orar (cu contribuţiile incluse) s-a majorat cu 14,2%. Numai că salariul mediu brut şi productivitatea muncii nu erau identice în trecut (nu au avut aceeaşi bază de plecare), pentru a avea relevanţă compararea ratelor de creştere ale acestora. Astfel, productivitatea muncii s-a majorat cu 1,2 euro în 2017 faţă de 2016 (la un nivel de 14,1 euro pe oră), iar salariul brut orar a crescut cu 0,7 euro în aceeaşi perioadă (la un nivel de 5,6 euro pe oră). Aşadar, inclusiv în anul 2017, productivitatea muncii a crescut mai mult decât costul salarial, ceea ce a generat reducerea costului mediu de produţie şi creşterea profiturilor.

Pe întreaga perioadă 2013-2017 costul salarial a crescut cu 1,7 euro pe oră, în timp ce productivitatea muncii a crescut de peste două ori mai mult – 3,6 euro pe oră. Au pierdut angajatorii? Nicidecum! Ce ar fi dorit contestatarii strategiei? Ca salariile sa nu crească deloc, în ciuda majorării record (în Uniunea Europeană) a productivităţii muncii din România?

Însă aici trebuie să avem în vedere şi de unde plecăm. România are cele mai mici salarii din Uniunea Europeană (ne batem cu Bulgaria), iar asimetria dintre convergenţa salariilor şi convergenţa preţurilor este evidentă - suntem la 52% din media UE28 în ceea ce priveşte preţurile şi la 25% în ceea ce priveşte salariile. Vitezele sunt diferite.

6. Se afirmă că #wageledgrowth a condus la o reacţie negativă a mediului privat şi implicit la scăderea ocupării, a locurilor de muncă. Fals. Folosind date trimestriale (Q3) din fiecare an (pe o perioada de 17 ani) pentru a nu avea probleme de sezonalitate, se poate observa evoluţia din graficul de mai jos în care se vede evoluţia pozitivă a ratei ocupării - România a depăşit astfel ţinta stabilită şi angajată în documentul transmise Comisiei Europene pentru anul 2020. În octombrie 2018 faţă de sfârşitul anului 2016 au fost create 214 mii de locuri de munca noi, din care aproximativ 72% în sectorul privat şi doar 28% în sectorul public, din care aproximativ jumătate în sănătate şi asistenţă socială.

Sursa: date INS, Eurostat, 2019

Acestea sunt tot atâtea argumente pentru succesul implementării strategiilor #wageledgrowth şi #newdevelopmentalism în România în perioada 2017-2018. În 2019 şi 2020 #wageledgrowth va fi implementată cu o viteză mult mai mică - gradual, oferind în schimb locul către două strategii de stimulare a capacităţii productive a economiei - #bigpushinvestiţional (mărirea investiţiilor din toate sursele posibile de finanţare) şi #newdevelopmentalism (explicat aici).