Lazea, BNR: România are nevoie de convergenţă culturală, ca să adere la zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Lazea spune că pe români îi caracterizează mai degrabă individualismul decât spiritul civic, ceea ce nu cadrează cu cutumele zonei euro   FOTO Mediafax
Valentin Lazea spune că pe români îi caracterizează mai degrabă individualismul decât spiritul civic, ceea ce nu cadrează cu cutumele zonei euro   FOTO Mediafax

Aderarea României la zona euro trebuie precedată de îndeplinirea anumitor condiţii, legat atât de raportul produsul intern brut (PIB)/locuitor, cât şi în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a cetăţenilor. Însă România are nevoie şi de o convergenţa culturală, a declarat miercuri economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.


Lazea a participat astăzi la o dezbatere organizată de Institutul European din România (IER) şi Societatea Română de Economie – SOREC.

„România stă prost la capitolul convergenţă culturală”, a spus Lazea. Economistul-şef al BNR consideră că românii ar trebui să dea dovadă de mai mult spirit comunitar, iar contractele şi angajamentele ar trebui să fie mai bine respectate.

Una din condiţiile esenţiale ale adoptării euro de către România este ca românii să ajungă la 75% din media puterii de cumpărare a cetăţenilor din statele membre ale zonei euro, a declarat miercuri secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Enache Jiru, în cadrul aceleiaşi conferinţe.

În 2015, România se afla la 57% din media de dezvoltare reală din Uniunea Europeană, calculată după indicatorul produsul intern brut (PIB) pe locuitor, ajustat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare.

Comparativ cu zona euro, formată din 19 state, procentul este şi mai scăzut, în condiţiile în care, potrivit Eurostat, în 2015 zona euro era, ca nivel real de dezvoltare, cu 6% peste media Uniunii Europene.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite