Lazea, BNR: Administratorii de pensii private se gândesc să se retragă din România. Reacţia APAPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Lazea FOTO Eduard Enea
Valentin Lazea FOTO Eduard Enea

Marea majoritate, dacă nu chiar toate cele şapte societăţi care administrează pensii private Pilon II, se gândesc să se retragă din România, susţine economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.

UPDATE 15.52 Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) susţine că decizia de retragere de pe piaţa din România aparţine fiecărei societăţi care administrează pensii private Pilon II.


„OUG 114 le cere administratorilor fondurilor de pensii să aducă pe parcursul unui singur an majorări de capital de circa 800 milioane de euro, de 11 ori mai mult. Totodată, această sumă este de două ori mai mare decât suma tuturor comisioanelor brute încasate în ultimii 11 ani. În acelaşi timp, OUG 114 reduce cu 70% nivelul maxim al comisioanelor ce pot fi percepute. În aceste condiţii, din ce înţeleg eu din discuţiile cu Asociaţia Pensiilor Private este că marea majoritate, dacă nu cumva toate cele şapte societăţi se gândesc să se retragă din România”, a declarat Valentin Lazea în cadrul Romanian Stock Market Summit 2019, potrivit Ziarul Financiar.

El mai spune că „este paradoxal” că în documentele privind aderarea României la euro recent adoptate de Guvern „se recunoaşte rolul important al Pilonului II în toate aceste trei domenii”. „Se recunoaşte acolo că investiţiile pe bursă asigură cel puţin 15% din lichiditate, că fondurile vor asigura pensii decente pentru 7 milioan de participanţi, şi că vor finanţa guvernul în proporţie de 20%”, adaugă Lazea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite