
Acţionarii kazahi ai Rompetrol analizează posibilitatea de a prelua combinatul Oltchim, conform declaraţiilor unuia dintre reprezentanţii juridici ai companiei petrochimice de la Vâlcea. Gigantul KazMunaiGaz este considerat unul dintre investitorii cu intenţii serioase în privinţa achiziţionării combinatului, care se află într-o situaţie administrativă critică de peste un an.
Surse din cadrul combinatului
susţin că o delegaţie a kazahilor va vizita în foarte scurt timp combinatul
Oltchim, urmând să demareze procedura de analiză „due-dilligence", pentru
a evalua oportunitatea unei eventuale achiziţii.
Alte
voci afirmă că reprezentanţii KazMunaiGaz dispun o resurse financiare suficiente
pentru a face readuce la viaţa complexul petrochimic, dezvoltând activităţile
Oltchimului. Mai mult, este luată în considerare chiar şi posibilitatea ca investitorii
kazahi să aducă nafta (n.r. petrol brut) de la Petromidia la Oltchim, pentru
alimentarea combinatului, ceea ce ar ajuta ajuta la repornirea complexului.
Zvonurile privind o viitoare
preluarea a Oltchimului de către kazahi sunt alimentate şi de anunţul conform
căruia Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului Rompetrol, va prelua
dreptul de proprietate asupra activelor Rompetrol Petrochemicals. Procesul de
integrare a activităţilor de petrochimie în cadrul celor de rafinare urmează să
înceapă în luna noiembrie.
În prezent, Rompetrol
Petrochemicals este deţinută de Rompetrol Rafinare în proporţie de 100%. Conducerea Rompetrol Rafinare susţine că
integrarea petrochimiei are ca beneficii optimizarea întregului proces
tehnologic şi îmbunătăţirea gestionării resurselor energetice, ceea ce
determină reducerea costurilor de operare şi creşterea eficienţei în
desfăşurarea activităţilor.
În acest moment, investitorii
interesaţi de preluarea complexului vâlcean se află într-un proces de
pre-selecţie. În anunţul de pre-selecţie publicat de Ministerul Economiei
se arată că la negocieri pot participa persoane juridice interesate, care
activează în industria chimică sau petrochimică, sau, după caz, reprezintă
fonduri de investiţii sau instituţii financiare cu experienţă managerială
şi/sau investiţională în industria chimică sau petrochimică; prezintă cel puţin
două scrisori de bonitate bancară emise de bănci de prim rang şi scrisori de
recomandare semnate de parteneri cu experienţă/bonitate similară de pe piaţa de
profil; depun scrisoare de intenţie pentru participare la negocieri. Termenul
de pre-selecţie a investitorilor expiră pe 31 iulie.
Situaţia
angajaţilor rămâne critică
Sindicatul Liber Oltchim a
anunţat marţi că oficialii societăţii au propus angajaţilor intrarea în şomaj
tehnic. Sindicatul susţine că le-au fost expuse două variante: din activul
Râmnicu Vâlcea se trimit în şomaj tehnic 600 de salariaţi şi alţi 200 salariaţi
din activul Petrochimie Piteşti vor lucra 4 zile pe săptămână, cu reducerea
corespunzătoare a salariului; se va reduce săptămâna de lucru de la 5
zile/săptămână la 4 zile pentru 1.233 salariaţi din activul Râmnicu Vâlcea şi
pentru 200 salariaţi din activul Petrochimie Piteşti, cu reducerea
corespunzătoare a salariului.
Sindicatul Liber Oltchim s-a
opus propunerii conducerii combinatului şi a solicitat ca pe perioada şomajului
tehnic salariaţii să beneficieze de o indemnizaţie brută lunară echivalentă cu
salariul de bază individual, ca până la 31 iulie patronatul să achite
salariaţilor toate drepturile salariale restante (tichete şi salarii) şi ca
până la 31 august 2013 să fie puse în funcţiune toate capacităţile de
producţie (inclusiv Petrochimie, PVC, Monomer).
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: