Kaufland, automate de reciclare în toate magazinele din România. Ce beneficii aduc pentru cei care le folosesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Clienţii care folosesc automatele puse la dispoziţie de Kaufland România şi reciclează sunt recompensaţi pe loc cu discount-uri la cumpărături, au transmis, miercuri, reprezentanţii companiei.

„Odată cu dezvoltarea unei infrastructuri ecologice uşor accesibilă, românii devin mai interesaţi de protejarea mediului înconjurător şi aleg într-un număr din ce în ce mai mare să recicleze pet-uri, sticle sau doze de aluminiu.”, transmite sursa citată.

Astfel, pentru a susţine comportamentul responsabil faţă de mediu, Kaufland România a creat prima reţea naţională de automate de colectare selectivă a ambalajelor, care este de acum disponibilă în toate oraşele din ţară în care compania este prezentă. 

Potrivit datelor transmise de companie, peste un milion de clienţi au folosit, din ianuarie şi până în prezent, automatele puse la dispoziţie de Kaufland România, reciclând peste 5.700.000 de ambalaje. 

În acest context, sub sloganul ,,Reciclezi şi Salvezi", Kaufland dă startul unei campanii ample de încurajare a reciclării, mărind discount-urile oferite la anumite produse aflate la promoţie. 

Obiectivul Kaufland este de a fi cea mai accesibilă şi comodă destinaţie pentru reciclare, dar şi de a arăta oamenilor că la Kaufland fiecare gest sustenabil vine cu o recompensă.

Astfel, clienţii care depun ambalaje pentru reciclare sunt răsplătiţi cu un cupon de reducere, ce poate fi folosit în magazin la cumpărături. 

Mecanismul se desfăşoară simplu: clientul care aduce 5 recipiente (PET-uri cu volum de până la 3 litri, sticle sau doze de aluminiu cu volum de până la 1 litru) la automatele din parcările magazinelor Kaufland din întreaga ţară primeşte un voucher cu 10% extra reducere faţă de preţul promo comunicat în ofertă, pentru un articol din revista. 

Articolul este semnalizat cu bănuţul ,,Reciclezi şi Salvezi". Spre exemplu, începând de miercuri, clienţii care reciclează pot cumpăra cu o reducere de 21%, produsele Pepsi / 7UP / Mirinda/ Montain Dew 6 doze la 0.33 l, cu preţul promoţional de 10.65 lei, redus de la 13.49 lei.

Cupoanele pot fi obţinute şi utilizate timp de 2 săptămâni în toate magazinele Kaufland care au cel puţin un automat de reciclare.

Compania a început dotarea magazinelor din ţară cu automate de colectare selectivă încă din anul 2018, cu 3 magazine, ajungând astăzi la o reţea de 144 de automate, iar numărul de clienţi care reciclează a crescut în prezent cu peste 40% faţă de cei 700.000 care reciclau în septembrie 2020.

Kaufland şi-a propus ca până în anul 2025 utilizarea plasticului să fie redusă cu 20%, iar 100% din ambalajele produselor marcă proprie să fie realizate din materiale care permit un nivel maxim de reciclabilitate.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite