Jucariile ecologice - o afacere de milioane pusa pe picioare de o familie din Frasin - Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Investitia initiala - 11.000 euro dintr-o finantare PHARE * 80 % din productie merge la export * Pentru a face fata comenzilor, intreprinzatorii suceveni s-au imprumutat din nou, ipotecandu-si atat casa, cat si fabrica

Odinioara, puteai sa spui ca o copilarie fara un calut-balansoar din lemn este fara farmec. Acum, locul calutului-balansoar a fost luat, in cele mai multe cazuri, de calculator si jocurile electronice. Cu toate acestea, o familie din Frasin, Suceava, a reusit sa readuca farmecul jucariilor din lemn in viata copiilor, este adevarat ca mai mult in viata celor din afara tarii. Familia Tatar si-a deschis o fabrica de jucarii ecologice, in 1998, dupa 20 de ani de experienta in industria lemnului. "A fost un hobby de familie. La inceput am incercat cu o hala de imbuteliat bauturi racoritoare, dar la un moment dat ne-am dat seama ca afacerea mergea in regres si astfel ne-am hotarat sa facem ce stiam cel mai bine, sa prelucram lemn", spune Gabriela Tatar, actionarul principal al firmei Frata. Desi firma Frata a luat fiinta in 1998, pana in 2000 nu a produs nimic deoarece proprietarii nu au facut altceva decat sa isi caute clienti si modele de jucarii. "Timp de doi ani am participat la targuri de jucarii, am prospectat piata, am lucrat doar pe stoc, am transmis pliante cu produsele noastre, am trimis si produsele noastre in toate colturile tarii si ale lumii, am creat si o pagina pe internet, iar abia in 2000 am inceput productia propriu-zisa", povesteste Gabriela Tatar. Banii pentru demararea afacerii au provenit dintr-o finantare Phare destinata dezvoltarii zonelor montane. Cu cei 11.000 de euro obtinuti au fost achizitionate utilajele, apoi au fost angajati 30 de muncitori din randul celor disponibilizati in zona, au fost calificati si astfel a fost pusa pe picioare "o afacere de milioane". "In 2003 am participat la cursurile de dezvoltare a exportului pentru IMM -uri, organizate la Bucuresti, de catre o firma elvetiana. Aici am fost selectata sa particip la Targul International de la Nurenberg ca expozant. Astfel, timp de 2 ani firma noastra va participa la acest targ, fara a plati nimic, organizatorii ocupandu-se de toate aceste detalii", spune cu mandrie reprezentantul firmei Frata. Productia fabricii este preponderent destinata exportului, 80% din produse mergand pe piete ca Italia, Germania, Olanda, Belgia, Franta, Suedia. Jucariile realizate cu maiestrie de firma Frata pot fi impartite in trei categorii: jucariile in miniatura: tractorase, masinute, locomotive, motociclete cu atas, biciclete etc, apoi decoratiunile din lemn: canute vesele, ratuste etc si nu in ultimul rand calutii balansoar, girafa balansoar si buburuza balansoar. Preturile acestora variaza in functie de complexitate fiecareia, intre 3-4 euro cele mai simple si 15-18-20 euro pentru cele mai complicate si care necesita mai multa migala (motociclete cu atas, masina de epoca). Jucariile sunt confectionate din lemn de fag, paltin si brad, fiind utilizate cleiuri ecologice in special cele de culoare natur. In cazul jucariilor multicolore culorile folosite sunt cerneluri ecologice pe baza de apa, 100% sigure pentru copii. Cererea destul de firava pe piata din Romania are explicatii dintre cele mai diverse, fiind insa de ajuns de amintit veniturile simtitor mai mici ale romanilor decat cele ale strainilor. "Piata din tara nostra nu este prea atractiva datorita puterii de cumparare mici a romanilor, dar totusi avem este un stand de jucarii produse la Frata la Metro Otopeni. De asemenea, in fiecare an participam la Targul International de Mobila de la Bucuresti- BIFE", spune Gabriela Tatar. Programul de investitii al firmei continua, in 2002, fabrica obtinand o finantare Phare in valoare de 250.000 de euro, cu 50% contributie de la UE si 50% contributie proprie. Pentru cei 125.000 de euro, contributie proprie firma a luat un credit pe 5 ani de la BCR, acum platind lunar rate de 2500 de euro. "Pentru acest credit am ipotecat tot ce avem si casa, si fabrica, dar slava lui Dumnezeu ca putem sa-l platim. Poate vi se pare inconstienta, dar am crezut atat de tare in aceasta fabrica, incat nu am stat prea mult pe ganduri", spune reprezentantul firmei. Cu acesti bani au fost achizitionate utilaje performante din Italia si Germania, iar in acest an capacitatea de productie a fabricii s-a dublat, pentru 2003 fiind prevazuta o triplare a acesteia. "Am marit capacitatea de productie pentru a face fata comenzilor care sunt in crestere. In Italia avem 3-4 clienti, in Germania unul, in Franta si Suedia avem, de asemenea, 3 clienti. Doar pentru Suedia, avem acum o comanda de 4000 de razboiase de tesut pentru copii", mai spune Gabriela Tatar. Afacerea a progresat an de an, anul trecut firma ajungand la o cifra de afaceri de 2 miliarde de lei, si un profit de 400 de milioane lei. "Iti trebuie foarte mare curaj sa incepi o afacere noua acum si sa investesti o anumita suma de bani. In Romania fiscalitatea este foarte mare, birocratia la fel, daca nu ai simtul riscului, mai bine nu incepi", conchide Gabriela Tatar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite