Isărescu critică noul Cod Fiscal: Ar fi o eroare să cedăm tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare. Nu trebuie să ignorăm lecţiile crizei

Isărescu critică noul Cod Fiscal: Ar fi o eroare să cedăm tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare. Nu trebuie să ignorăm lecţiile crizei

Isărescu spune că ar fi o eroare să ignorâm lecţiile crizei internaţionale şi experienţele României

Misiunea viitoare a politicilor economice este de a păstra echilibrele macro restabilite cu greu după apariţia crizei, fiind o eroare să ignori lecţiile acesteia şi să cedezi tentaţiei de a alege măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Dacă perioada ajustărilor macroeconomice pare să se fi încheiat pentru România, misiunea viitoare a politicilor economice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu atâta trudă, de a da dovadă de prudenţă şi măsură în deciziile viitoare, deplasând totodată accentul spre reforme structurale de natură să împiedice potenţialul de creştere a economiei româneşti. Ar fi o eroare să ignorăm lecţiile crizei internaţionale şi experienţele noastre, cedând tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung“, a afirmat Isărescu la un eveniment aniversar dedicat împlinirii a 150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand.
 
La eveniment a participat şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care a avut o alocuţiune după discursul guvernatorului.
 
Isărescu a arătat că nu există substitut la politicile macroeconomice echilibrate corect implementate şi corect explicate.
„Această perspectivă pe termen lung impune ca în centrul politicilor economice să se afle numai managementul cererii agregate, dar şi obiectivele stabilităţii macroeconomice, să se afle de asemenea dezvoltarea durabilă şi dezvoltarea competitivităţii economiei româneşti“, a spus şeful băncii centrale.
 
Guvernatorul şi-a exprimat astfel, din nou, poziţia faţă de adoptarea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute în Codul Fiscal şi cel de Procedură Fiscală, atrăgând atenţia asupra dezechilibrelor care ar putea apărea pe termen lung.
 
El a punctat că în prezent, ca şi în România Regelui Ferdinand, societatea se află într-un moment de modernizare a statului, de consolidare a instituţiilor, astfel că este necesar ca disciplina fiscală şi stabilitatea financiară să fie transformate într-o stare de normalitate.
 
„Din această perspectivă, consider că principalul activ ce se impune a fi valorificat este stabilitatea macroeconomică. (…) Criza financiară şi criza economică din alte ţări, precum şi experienţa noastră din ultimii ani reprezintă cele mai bune argumente în acest sens“, a precizat guvernatorul.
 
Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală au fost adoptate recent de Camera Deputaţilor, ca for decizional, aflându-se pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
 

Iohannis se mai gândeşte dacă promulgă Codul Fiscal

 
La rândul său, preşedintele a criticat măsurile prevăzute în cele două coduri, precizând că istoria recentă arată că nu ne permitem experimente economice.
„Aş putea invoca, drept exemplu, noul Cod fiscal, pe care chiar zilele acestea îl analizez, pentru a decide asupra oportunităţii promulgării sale. Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluţiona finanţele României, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanţelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa dintre tentaţia politică şi realitatea economică“, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent la BNR, cu ocazia lansării emisiunii numismatice „150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand”.
 

Exemplul Greciei

 
Preşedintele a precizat că, în contextul actual, atât economic cât şi geopolitic, se impun abordări prudente, responsabile pentru starea finanţelor publice, şi echilibre economice.
„Situaţia cu care se confruntă Grecia în acest moment este, fără îndoială, una cu adevărat dificilă. Însă, în ultima vreme, prea des şi parcă prea nedrept, problemele economice ale Greciei au fost trecute în contul monedei comune, al Uniunii Europene chiar. Mai degrabă, în această etapă post-criză, Grecia ne-a dezvăluit un model economic susţinut decenii de-a rândul prin deficite şi datorie publică. Astfel de dezechilibre trebuie corectate profund iar economia ne arată că soluţiile politice miraculoase nu există“ a mai spus şeful statului.
Iohannis a făcut apel la responsabilitate, afirmând că „istoria recentă arată că nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătăţi de măsură, mai ales când acestea atentează la aspiraţiile noastre de libertate şi prosperitate pe termen lung“.
 

Nu există dezvoltare pe datorie

 
În context, preşedintele a spus că este nevoie să se renunţe la câteva iluzii, cum ar fi aceea că dezvoltarea se poate obţine pe deficite sau datorie publică:
„Devine imperativ să renunţăm la cel puţin câteva iluzii: în primul rând, iluzia că prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare şi datorie publică, rostogolită continuu, de la un an la altul; apoi, iluzia că politicile monetare şi fiscale pot compensa absenţa reformelor reale; nu în cele din urmă, iluzia că odată ce prosperitatea a fost obţinută, ea nu se va mai pierde, ceea ce este profund greşit. De aici şi nevoia pentru o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate şi principii sănătoase“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările