Irimescu revine după declaraţia privind transferul banilor din ţară cu camionul: „A fost o metaforă“. Băsescu: „Omul are ceva la cap“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irimescu a spus că 35 de miliarde de euro au fost transportate cu camionul în din România în Elveţia şi că suntem "o ţară de mâna a zecea", unde sunt aduse alimente expirate   FOTO Mediafax
Irimescu a spus că 35 de miliarde de euro au fost transportate cu camionul în din România în Elveţia şi că suntem "o ţară de mâna a zecea", unde sunt aduse alimente expirate   FOTO Mediafax

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că afirmaţiile privind transferul a 35 de miliarde de euro, cu camionul, în afara ţării, în ultimii cinci ani, au reprezentat o „metaforă“, iar situaţia nu are legătură cu Traian Băsescu, deşi în interviul iniţial a făcut referire la mandarul acestuia, potrivit Mediafax.

„A fost o metaforă. Dacă vedeţi declaraţia Curţii de Conturi de câteva zile, 40% din PIB, adică 60 de miliarde de euro sunt evaziune. O parte din bani probabil a ajuns în afara ţării. Exact aşa se spunea şi în 2010 la care m-am referit eu“, a declarat Irimescu, citat de Mediafax.

Anterior, el a afirmat într-un interviu pentru „Ziarul Financiar“ că 35 de miliarde de euro au fost scoase cu camionul din România în Elveţia în ultimii cinci ani de guvernare şi a făcut referiri la mandatul fostului preşedinte Traian Băsescu.

„Eu (în Vest – n.red.), când fac o afacere cu statul şi câştig, să zic, un milion de euro, eu banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casă sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o făbricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateţi banii din ţară, şi - îmi spunea el (un interlocutor care i-a relatat povestea – n.red.) - s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu - că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia“.

Băsescu: Să sesizeze Parchetul, eu nu am fost informat de aşa ceva de serviciile secrete

Ulterior, însă, Băsescu a precizat că ministrul Agriculturii ar trebui să sesizeze Pachetul în legătură cu „camioanele cu 35 miliarde euro“ şi că este iresponsabil şi ar trebui „internat undeva“ în caz că minte.

„Dacă însă este adevărat ceea ce spune, ar trebui să se ducă imediat la Parchetul General şi să informeze despre acest lucru. Este grav să spui că s-au scos bani cu camioanele şi eu sunt convins că şefa parchetului general care era Kovesi atunci îl va putea lămuri sau şefa DNA de acum îl va putea lămuri dacă este adevărat sau nu. Dacă nu, poate încearcă la SRI unde şi în perioada la care face referire şi acum prim-adjunct era domnul general Coldea. Sau dacă nu, poate încearcă la şeful vămilor din acea perioada sau dacă nu la şeful poliţiei de frontieră care era acelaşi şi atunci şi acum“, a declarat Băsescu.

„Omul are ceva la cap“

Fostul şef al statului a mai spus că nu este posibil să faci astfel de afirmaţii publice dacă nu ai elemente şi dacă nu ai informat instituţiile statului. „Dacă însă omul are dreptate înseamnă că toate instituţiile pe care le-am pomenit, care niciuna nu m-a informat, trebuie să recunosc au responsabilităţi în cea ce s-a întâmplat. Părerea mea este că omul are ceva la cap, dar s-ar putea să mă înşel şi omul să fie perfect sănătos şi atunci este de mirare că nu s-a dus să facă un denunţ“. a conchis fost şef de stat.

Suciu: Sunt interpretări personale ale datelor Curţii de Conturi

Anterior, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că declaraţiile ministrului Agriculturii referitoare la transferul miliardelor de euro în afara ţării sunt interpretări personale bazate pe informaţii de presă şi ale Curţii de Conturi.

„Celelalte (afirmaţiile privind transferul cu camioane a 35 miliarde euro din România în Elveţia-n.r) sunt interpretări ale lui Achim Irimescu legate de informaţii vehiculate în presă şi de Curtea de Conturi. E drept, neclare şi confuze“, a afirmat Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că declaraţiile referitoare la transferul banilor în străinătate au fost făcute în afara interviului. Întrebat de unde ştie acest lucru, Dan Suciu a refuzat să comenteze. „Ziarul Financiar“ a prezentat şi înregistrarea audio a interviului.

Alimentele expirate, „o problemă pentru Guvernul Cioloş“

De asemenea, în cadrul interviului, Irimescu a spus că „România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate“. 

Referitor la aceste acuzaţii, Traian Băsescu a spus că acestea sunt „minciuni“, şi că aceleaşi mărfuri sunt şi în hipermarketurile din Germania sau Franţa. El a adăugat însă că, în cazul în care astfel de informaţii ar fi reale, atunci premierul Dacian Cioloş, care a fost comisar europeam pe Agricultură, ar avea o mare problemă.

„Legat de afirmaţile lui Irimescu că mâncăm gunoaie, păi şeful lui a fost comisar pentru agricultură. Dacă ne spune Irimescu, care a fost funcţionar, mai jos de nivelul mediu, pe lângă Comisia Europeană, lucrul acesta şi nu ni l-a spus Cioloş care era comisar european înseamnă că Cioloş a tăinuit ceea ce este foarte grav. În cazul în care Irimescu nu este vreun iresponsabil şi e un om care vorbeşte informat înseamnă că Cioloş are o mare problemă. De ce nu ne-a spus-o Cioloş când era comisar sau acum, după ce şi-a terminat mandatul de la Bruxelles, mai ales că vine de pe funcţia de consilier al preşedintelui Comisiei Europene ceea ce înseamnă că are toate informaţiile“, a mai declarat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite