Ionuţ Dumitru: Nu e de joacă. Guvernul trebuie să reducă cheltuielile

Ionuţ Dumitru: Nu e de joacă. Guvernul trebuie să reducă cheltuielile

Execuţia bugetară publicată joi de Ministerul Finanţelor stârneşte ample reacţii. Îngrijorat de nivelul uriaş la care a ajuns deficitul bugetar şi a efectelor pe care acesta le va avea asupra cetăţenilor, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a spus că Guvernul trebuie neapărat să reducă cheltuielile.

Guvernul poate menţine deficitul bugetar sub nivelul de 3%, dar are nevoie de un control strict al cheltuielilor, a declarat pentru Hotnews Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, care a menţionat faptul că una dintre soluţii probabil va fi tăierea investiţiilor.
 
„Situaţia la şase luni mi se pare îngrijorătoare, în condiţiile în care veniturile sunt puţin sub aşteptări, în timp ce cheltuielile sunt mult peste aşteptări. În principal cheltuielile sociale sunt foarte mari, deja, iar dimanica lor sugererează că la rectificare este nevoie de realocări foarte mari de bani din alte zone pentru a acoperi necesarul până la finalul anului”, a spus Dumitru.
 
Potrivit acestuia, Guvernul are mai multe lucruri de făcut. În primul rând pe partea de venituri să se asigure că vor colecta ceea ce s-a bugetat şi poate chiar mai mult decât atât. Pe partea de cheltuieli trebuie să ţină un control extrem de strict până la finalul anului, acolo unde se poate. La cheltuielile de personal şi de asistenţă socială acestea sunt obligatorii şi mă îndoiesc că îşi asumă Guvernul o reducere acolo. Probabil alte cheltuieli vor fi reduse, în principal cheltuielile de investiţii, care sunt subiectul principal atunci când este nevoie de ajustare în buget.
 
„Ai nevoie de o corecţie la nivelul bugetului, adică o rectificare bugetară care să facă corecţiile necesare”, a precizat preşedintele Consiliului Fiscal. 
 
Potrivit acestuia, un deficit foarte mare nu afectează numai inflaţia şi ţinta asumată a BNR, ci şi percepţia de risc faţă de România, ratingul de ţară. 
 
„Nu este de joacă. Trebuie ţinut deficitul sub control dar, mai mult decât atât, nu numai deficitul este important, ci şi structura cheltuielilor bugetare. Deja structura cheltuielilor bugetare este una nefavorabilă creşterii economice pe termen mediu şi lung. Avem prea multe cheltuieli sociale raportat la totalul cheltuielilor noastre şi prea puţine investiţii. Dacă raportăm cheltuielile sociale la totalul cheltuielilor bugetare o să constatăm că ponderea este mult mai mare decât la momentul în care s-a declanşat criza, în 2008-2009. Povara cheltuielilor sociale a ajuns la un nivel foarte greu suportabil de către buget”, a explicat Ionuţ Dumitru.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările