Ion Iliescu a trecut de la o librarie virtuala la tuburi pentru canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele Ion Iliescu si-a facut ieri o idee de cum ar putea arata vizitele prezidentiale in viitor. La Institutul National de Cercetare in Informatica a intrat intr-o librarie virtuala de unde

Presedintele Ion Iliescu si-a facut ieri o idee de cum ar putea arata vizitele prezidentiale in viitor. La Institutul National de Cercetare in Informatica a intrat intr-o librarie virtuala de unde si-a luat chiar propria carte (pe CD), si apoi a vizitat o fabrica (Hobas Tub Romania, din Bucuresti) cu doar cateva zeci de muncitori si zeci de instalatii robotizate. Dar, pana in viitor, presedintele a constatat ca fabrica lucreaza la doar un sfert din capacitate, desi are un produs pentru care piata nu ar trebui sa fie o problema in Romania de azi: tuburi pentru canalizare. Fabrica a pornit in 1998 ca o investitie de la zero a concernului austriac Hobas, pentru productia de tuburi de poliester, destinate retelelor de apa, canalizare, istalatii etc. Investitia se ridica la 17 milioane dolari (9,4 milioane reprezinta echipamentele), iar actionari sunt, pe langa Hobas (40,46%), doua fonduri de investitii (impreuna au aproape 48%), Financiara SA (6,52%) si... APAPS (5,9%). Directorul general al Hobas Romania ne explica "anomalia" ca APAPS sa fie investitor intr-o intreprindere privata prin faptul ca initial a fost contractat un imprumut de la Bancorex, conditionat de intrarea bancii si a societatii ei de investitii (Financiara) ca actionari. Bancorex s-a desfiintat, iar participatiile sale, preluate de BCR, au intrat ulterior in portofoliul FPS, transformat apoi in APAPS. Presedintele spune ca investitorii s-au orientat bine, pentru ca intra pe un "segment de piata de perspectiva". Desi in prezent sunt mai scumpe decat variantele din beton, otel ori termoplastice, tuburile de la Hobas ofera un avantaj prin faptul ca se monteaza usor (pot intra prin actualele retele vechi) si sunt garantate 70 de ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite