Iohannis cere reexaminarea legii supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar

Iohannis cere reexaminarea legii supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar

Preşedintele Klaus Iohannis retrimite la Parlament legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional FOTO: Adevărul

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut vineri Parlamentului reexaminarea legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, deoarece consideră că mai multe prevederi ale actului normativ sunt lipsite de previzibilitate şi de claritate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actul normativ menţionat prevede crearea unei entităţi cu atribuţii în coordonarea supravegherii macroprudenţiale la nivel naţional - Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, ca structură de cooperare interinstituţională, fără personalitate juridică, între Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Guvern, al cărui obiectiv fundamental este acela de a contribui la salvgardarea stabilităţii financiare, prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista şocurilor şi prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice.
 
Şeful statului subliniază că prevederile legii sunt lipsite de previzibilitate şi de claritate.
 
Astfel, potrivit actului normativ, pentru implementarea la nivel naţional a măsurilor necesare în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială emite recomandări adresate Guvernului, în vederea iniţierii, în condiţiile legii, a unor proiecte legislative precum şi recomandări şi avertizări adresate Băncii Naţionale a României şi Autorităţii de Supraveghere Financiară (art. 4 alin. (1) din lege).
 
Preşedintele atrage atenţia însă că atât în sistemul normativ român, cât şi în cel european, recomandarea este un act care nu generează obligativitatea conformării faţă de aceasta - recomandările Uniunii Europene sunt acte fără caracter obligatoriu şi, pe cale de consecinţă, implementarea acestora în dreptul intern trebuie să ţină seama de reglementările interne, fără a li se acorda prioritate faţă de dreptul naţional.
 
„Prin excepţie de la această concepţie, art. 4 alin. (2) din lege prevede însă obligativitatea pentru destinatarii recomandărilor şi avertizărilor emise de Comitet (ASF, BNR, respectiv Guvernul României) de a adopta măsurile corespunzătoare, inclusiv emiterea de reglementări, în vederea respectării recomandărilor sau de a întreprinde acţiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizaţi. Totodată, potrivit aceluiaşi text, destinatarii trebuie să informeze Comitetul cu privire la măsurile adoptate sau să furnizeze o justificare corespunzătoare în cazul în care nu au adoptat astfel de măsuri. Or, în condiţiile în care noţiunea de «justificare corespunzătoare» nu este definită prin lege, din modul în care este redactată norma nu se înţelege clar pe baza căror criterii stabileşte Comitetul dacă explicaţiile înaintate de destinatari sunt sau nu justificate“, argumentează preşedintele.
 
În plus, textul legii induce ideea obligativităţii promovării de către Guvern a unor acte normative - poate duce şi la concluzia că aceste dispoziţii aduc atingere atribuţiei de exercitare liberă a iniţiativei legislative de către Guvern, astfel cum este aceasta consacrată de Constituţie.
 
„Deşi prevederile art. 4 alin. (2) din lege reiau dispoziţiile uneia dintre Recomandările europene implementate, semnalăm că în sistemul constituţional român Guvernul răspunde politic în solidar numai în faţa Parlamentului, nefiind obligat să răspundă în faţa niciunei alte autorităţi sau entităţi publice sau private. Din aceste motive, apreciem că norma nu este suficient de clar formulată, fiind lipsită de previzibilitate. În consecinţă, considerăm că se impune o reanalizare a întregului art. 4, astfel încât să fie asigurată atât efectivitatea deciziilor Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, în condiţiile normelor europene aplicabile, cât şi respectarea rolului Guvernului, consacrat la nivel constituţional în art. 102 din Constituţie, de realizare a politicii interne şi externe a ţării şi de conducere generală a administraţiei publice“, arată şeful statului.
 
El are obiecţii şi faţă de modul în care este reglementată activitatea conducerii Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, considerând că se instituie un nou tip de imunitate pentru o categorie de demnitari şi funcţionari publici.
 
„Art. 11 alin. (2) din legea transmisă la promulgare exonerează de răspundere civilă şi penală persoanele care au deţinut sau deţin calitatea de membru al Consiliului general, al unei comisii tehnice sau care lucrează sau au lucrat în cadrul secretariatului Comitetului pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor legate de activitatea Comitetului, dacă aceştia au acţionat cu bună credinţă. Prin modul de reglementare al art. 11 alin. (2) se instituie un nou tip de imunitate pentru o categorie de demnitari şi funcţionari publici, imunitate ce excede cadrului constituţional, ceea ce impune o clarificare legislativă în sensul punerii de acord a recomandărilor europene în materie implementate cu reglementările interne”, atenţionează preşedintele.
 
Totodată, Klaus Iohannis critică şi faptul că legea transmisă la promulgare prevede că recomandările şi avertizările emise nu se publică în cazul în care publicarea acestora poate avea repercusiuni la adresa stabilităţii financiare.
 
Preşedintele subliniază necesitatea înscrierii în text a unor criterii ori condiţii obiective care să justifice lipsa publicării unor asemenea acte (ceea ce ar însemna că regula ar fi cea a publicităţii, iar excepţia, caracterul nepublic).
 
„Cel de al doilea aspect de analiză a acestei norme ar trebui să aibă în vedere necesitatea comunicării recomandărilor şi avertizărilor (indiferent de caracterul acestora) şi unor subiecte de drept care, prin natura competenţelor lor, pot fi puse în situaţia de a lua decizii fără o completă informare (Parlamentul - în situaţia în care dezbate un proiect de lege; Preşedintele României, în situaţia reprezentării României, a încheierii unui tratat în numele României ori chiar a promulgării unei legi elaborate ca urmare a unei asemenea recomandări sau avertizări). În plus, considerăm că se impune şi o reanalizare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din lege, sub aspectul instituirii unui termen concret în care recomandările sau avertizările Comitetului se publică, simpla reluare a normei din Recomandarea europeană implementată (care prevede că publicarea se face în timp util) generând lipsă de previzibilitate în ordinea juridică internă“, se mai arată în cererea de reexaminare.
Potrivit art. 5 alin. (1) din legea transmisă la promulgare, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială este format din Consiliul general, Comisia tehnică privind riscul sistemic, Comisia tehnică privind gestiunea crizelor financiare şi Secretariatul.
 
„Dacă în ceea ce priveşte Consiliul general şi respectiv Secretariatul, art. 5 - 8 prevăd atât componenţa, cât şi atribuţiile acestora, în ceea ce priveşte cele două comisii tehnice, legea le stabileşte numai atribuţiile, fără a cuprinde vreo referire cu privire la componenţă. Din această perspectivă, considerăm că se impune completarea legii în acest sens, întrucât un asemenea aspect nu poate fi acoperit prin regulamentul intern al Comitetului. În ceea ce priveşte componenţa Consiliului general, art. 8 alin. (4) instituie posibilitatea înlocuirii membrilor lui cu persoane împuternicite de aceştia, în condiţiile în care înlocuirea este justificată de motive obiective. Apreciem că această prevedere este de natură să genereze incertitudine juridică în aplicarea normei, fiind necesar să se precizeze care sunt condiţiile concrete ce pot duce la înlocuirea unui membru titular, precum şi criteriile ce trebuie îndeplinite de persoana delegată. De asemenea, în ceea ce priveşte componenţa Consiliului general, semnalăm şi faptul că soluţia pentru care a optat legiuitorul oferă ex-ante majoritatea necesară adoptării deciziilor uneia dintre autorităţile participante în cadrul Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, situaţie în care rolul decizional al celorlalte autorităţi în cadrul acestui Comitet poate fi pus sub semnul întrebării“, atenţionează Preşedinţia.
 
Proiectul de lege a trecut de Guvern în iulie 2015, fiind respins de Senat, dar adoptat cu amendamente de Camera Deputaţilor, for decizional.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările