Ioan Niculae şi tunul gazelor

DIICOT investighează în ce condiţii au avut acces combinatele chimice din grupul InterAgro la gazele ieftine ale Romgaz. Parlamentul a votat însă o lege în acest sens în 2009.

Ştiri pe aceeaşi temă

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susţine că Romgaz, producătorul naţional de gaze, a fost prejudiciat cu 126 de milioane de dolari, pentru că, începând cu anul 2005, firma InterAgro ar fi cumpărat gaze la un preţ preferenţial.

Citiţi şi Lista şmecherilor din industrie care au primit energie ieftină de la stat.

Un număr de 40 de funcţionari publici aflaţi pe posturi de conducere din Romgaz, din Ministerul Economiei şi din Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sunt cercetaţi pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Aceleaşi acuzaţii i se aduc şi omului de afaceri Ioan Niculae, patronul InterAgro, care va fi chemat la audieri pe 9 ianuarie.

Potrivit DIICOT, cele 40 de persoane împotriva cărora s-a început urmărirea penală sunt acuzate că „au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu de 126 de milioane de dolari patrimoniului Romgaz şi bugetului consolidat al statului şi care au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemul energetic naţional".

Lista completă a demitarilor puşi sub acuzare în acest dosar.

Combinatele de îngrăşăminte chimice din grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, ar fi cumpărat gaze la preţuri preferenţiale, deşi aveau datorii la producătorul de gaze. InterAgro este cel mai mare consumator de gaze din ţară, cuprinzând şase din cele şapte combinate de îngrăşăminte chimice din România.

Derogare de la Legea gazelor

Contactat de „Adevărul", omul de afaceri Ioan Niculae, susţine că a cumpărat doar gaze de producţie internă începând cu luna iunie 2009, după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, votată ulterior de Parlament. „Să cheme tot Parlamentul (la DIICOT - n.r.) şi să-i bage pe toţi în puşcărie pentru subminarea economiei naţionale", a afirmat omul de afaceri.

În iunie 2009, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care marii consumatori de gaze (InterAgro, Electrocentrale Bucureşti, Azomureş) primeau doar gaze de producţie internă, de trei ori mai ieftine decât cele de import, în perioada iunie - octombrie 2009. Aceasta pentru că ei intrau în categoria consumatorilor întreruptibili, adică puteau fi întrerupţi de la sistemul de gaze în cazul unei situaţii de urgenţă.

Această ordonanţă a modificat Legea gazelor, care spunea că toţi consumatorii trebuie să utilizeze acelaşi coş de gaze import/intern. Parlamentul a aprobat ordonanţa şi a prelungit-o cu încă un an, astfel că facilitatea a fost valabilă din iunie 2009 până în octombrie 2010.

Datoriile InterAgro la Romgaz au fost reeşalonate

În 2009, potrivit rapoartelor Romgaz, producătorul de gaze a semnat 10 convenţii de reeşalonare a creanţelor, cea a InterAgro fiind cea mai mare, adică 612 milioane de lei. În 2010, datoriile InterAgro la Romgaz scăzuseră la 526 milioane de lei.

„Şi InterAgro, şi ceilalţi datornici ai Romgaz, precum Electrocentrale Bucureşti şi Azomureş, au semnat convenţii de reeşalonare. De atunci, plătim două milioane de dolari pe lună şi suntem la zi cu toate plăţile. De altfel, convenţia ar fi căzut în secunda doi dacă am fi întârziat cu plata", a afirmat Niculae, adăugând că mai are de plătit „foarte puţin" până la achitarea întregii sume. El a mai spus că InterAgro plăteşte o dobândă de 36,5% pe an pentru datoriile către Romgaz.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat ieri că procurorii i-au cerut documente privind piaţa gazelor din perioada când la conducerea ministerului se afla Varujan Vosganian. Pe de altă parte, Vosganian a precizat că, în timpul mandatului său, nu a primit nicio sesizare că ar fi ceva în neregulă cu contractele dintre Romgaz şi InterAgro.

„În perioada în care am funcţionat ca ministru al Economiei şi Finanţelor nu am autorizat nicio situaţie în care vreo firmă să primească doar gaz din intern, prin exceptarea de la coşul de gaze import/intern. De altfel, nici nu aveam această calitate, date fiind interdicţiile exprese din Legea gazelor, în vigoare la acea dată. Acest lucru a devenit posibil abia în anul 2009", a precizat Vosganian.

Semnatarii ordonanţei din 2009, audiaţi

Nici directorul general al Romgaz, Marcel Piteiu, şi nici preşedintele Consiliului de Administraţie, Ioana Apan, nu au putut fi contactaţi. Alţi directori ai Romgaz, deşi au răspuns la telefon, au refuzat să comenteze informaţiile. La rândul său, fostul ministru de resort Adriean Videanu a precizat că nu are nimic de declarat în acest sens.

Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul", au fost chemaţi la DIICOT cei care au semnat ordonanţa de urgenţă din 2009, prin care consumatorii întreruptibili au putut avea acces doar la gaze de producţie internă. Din partea ministerului, actul normativ a fost semnat de Tudor Şerban, secretar de stat la acea dată, iar din partea Autorităţii de Reglementare, vicepreşedintele Eugen Georgescu.

"Am cumpărat gaze interne în baza unei legi. Să bage tot Parlamentul în puşcărie!''
Ioan Niculae, proprietarul InterAgro

Cum a ajuns  InterAgro să ia gaze ieftine

În primăvara 2009, consumul de gaze scăzuse foarte mult din cauza crizei şi România importa mult mai puţin de la ruşi. La acea dată, pentru a relansa industria, Ministerul Economiei a modificat Legea gazelor astfel încât marii consumatori de gaze, adică cei întreruptibili, să poată primi doar resurse de producţie internă, de trei ori mai ieftine decât gazele ruseşti.

Totodată, surse din Ministerul Economiei ne-au explicat că, la acea dată, ideea de a da gaze ieftine producătorilor de îngrăşăminte chimice a fost una comună cu a celor din Ministerul Agriculturii. Un alt argument care a fundamentat decizia a fost susţinerea exporturilor, în condiţiile în care peste trei sferturi din producţia de îngrăşăminte merge în afara ţării. „Deci au fost trei ramuri - industria, agricultura şi exporturile - care au fost sprijinite prin această măsură", ne-au spus oficiali din conducerea ministerului.

Cei de la DIICOT mai arată că faptele anchetate au dus la imposibilitatea de a se realiza programul de înmagazinare a gazelor pentru iarnă. Însă în ianuarie 2010, în timpul unei situaţii de urgenţă din cauza temperaturilor mici, care a durat câteva zile, livrarea de gaze către InterAgro şi Azomureş a fost întreruptă, pentru a se asigura alimentarea populaţiei.

Populaţia primeşte acum gaze ieftine

Niculae a cerut extinderea facilităţii prin care primea gaze ieftine, dar Ministerul Economiei nu a fost de acord. Omul de afaceri a ameninţat în vara anului 2010 că-şi va muta în Bulgaria toate afacerile, intenţie pe care nu a concretizat-o.

Cele şase combinate din grupul InterAgro sunt închise din noiembrie. Aceasta deoarece în vara lui 2011, Guvernul a modificat din nou Legea gazelor, iar populaţia este cea care primeşte, de această dată, mai multe gaze de producţie internă. Consumatorii industriali utilizează acum 50% gaze de import, în timp ce populaţiei i se dau 92% gaze autohtone şi doar 8% de import. Gazele ruseşti costă acum 550 de dolari pe mia de metri cubi, iar cele interne 165 de dolari.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: