Investitorii aşteaptă o nouă rundă de intervenţii (QE3) din partea Rezervei Federale

Rezerva Federală a SUA nu a ezitat să intervină atunci când riscurile aferente sistemului financiar s-au amplificat iar economia americană a performat sub aşteptări. Astfel s-a ajuns la primele două programe de quantitative easing (QE1 şi QE2). Scenariul pare a se repeta, iar pieţele şi investitorii se aşteaptă ca FED-ul să dea semnalul unui al treilea program de relaxare monetară (QE3).

Ştiri pe aceeaşi temă

Randamentul titlurilor de stat americane şi pieţele de obligaţiuni ipotecare au scăzut până la valori minime record, şi chiar dacă a înregistrat o evoluţie pozitivă, economia americană nu pare a transmite încredere. Randamentul titlurilor de stat americane pe zece ani, spre exemplu, a scăzut în ultima săptămână de la 1,60 de procente la 1,44 procente. Iar problemele de pe piaţa muncii, care nu dă încă semnele unei relansări sustenabile, pun sub semnul întrebării creşterea economică a SUA.

Vezi cu cât au scăzut averile miliardarilor americani

Acestea sunt motivele care îi determină pe investitorii în titluri de stat americane să fie foarte atenţi la anunţul lui Ben Bernanke de săptămâna viitoare. “Există şanse mari atât pentru extinderea operaţiunilor de refinanţare a obligaţiunilor pe termen lung prin vânzarea de titluri pe termen scurt, dar sunt şanse reale şi pentru anunţarea unui nou program de relaxare monetară, QE3” a declarat pentru Financial Times, Steven Ricchiuto, economist şef în cadrul Mizuho Securities.

Citeşte pe Forbes.ro care sunt problemele cu care se confruntă piaţa forţei de muncă din SUA

“În cazul în care Ben Bernanke nu dă veşti clare, ne aşteptăm la o scădere semnificativă a pieţelor de acţiuni şi la scăderea randamentelor titlurilor de stat pe zece ani până la 1,25 procente” se arată într-un raport al Deutsche Bank. Însă, în cazul în care Ben Bernanke confirmă un nou program de quantitative easing, valoarea acţiunilor s-ar putea majora şi randamentul titlurilor de stat pe zece ani ar putea ajunge la nivelul 1,75 de procente. 

Cu toate acestea, există şi un lucru cert. Piţele preferă şi aşteaptă un ajutor din partea Rezervei Federale. “Considerăm că o nouă achiziţie de titluri de stat va fi percepută ca o siguranţă în faţa riscului unor viitoare surprize neplăcute,” spune Lou Crandall, economist al Wringhtson.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările