În anii 50 marile corporaţii americane au decis că au nevoie de o „clasă de manageri”. Business-ul crescuse atât de mult încât inginerii nu mai făceau faţă provocărilor de marketing, CRM, HR etc. Astfel, au apărut marile şcoli din SUA. Şi în România a început să fie o masă critică de business, iar pentru asta avem nevoie de şcoli de business.

          În România anului 2020, deşi sintagma „tinerii reprezintă viitorul ţării” a fost dusă aproape la stadiul de clişeu, se pare că însemnătatea acesteia este pusă deseori în plan secund. Este imperativ să se investească masiv în sistemul educaţional, astfel încât, pe termen mediu şi lung, activităţile desfăşurate în sfere precum antreprenoriat şi digitalizare, IT&C să atingă standarde europene, asigurând în acest mod dezvoltarea şi, implicit, prosperitatea României. 

          Este important să conştientizăm că în contextul creşterii gradului de digitalizare a vieţii cotidiene, România poate deveni un jucător important la nivel mondial în zona de IT&C. Creativitatea şi hărnicia programatorilor români pot fi bazele pentru dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată ridicată care să scoată România în câţiva ani dintr-o potenţială middle income trap. 

          Viitorul este digital, iar pentru asta noile generaţii trebuie să înveţe programare încă din şcoala generală. Obligativitatea orelor de programare în curricula şcolară este baza pentru ca viitoarele generaţii să dezvolte competenţe digitale. România are un excedent la exportul de servicii IT, iar educarea viitoarelor generaţii este cheia menţinerii acestui avantaj competitiv.

          De asemenea, o prioritate pentru societatea românească ar trebui să fie introducerea învăţământului dual la nivel universitar. Nevoile complexe ale companiilor de personal calificat pot fi rezolvate prin stimularea parteneriatului cu universităţile prin susţinerea învăţământului dual. Analizând modelele din Germania, Elveţia şi Franţa, vedem că învăţământul dual la nivel universitar poate deveni cel puţin la fel de competitiv ca învăţământul clasic.

          Avem câteva sute de mii de tineri care au absolvit bacalaureatul şi care nu reuşesc să se integreze pe piaţa muncii. POCU trebuie reorganizat pentru a nu fi „noul POS DRU”. Reconversia profesională a unei părţi a populaţiei trebuie făcută în parteneriat strâns cu mediul de afaceri, astfel încât această rezervă de forţă de muncă tânără pe care o avem să fie folosită la maximum.

          Totodată, este necesar să învăţăm să exploatăm rezervele uriaşe de productivitate existente în societatea românească. Orice digitalizare a unui serviciu public, orice hârtie eliminată în relaţia cu cetăţeanul sau cu firmele, orice training serios făcut de un angajat al statului va creşte, per ansamblu, gradul nostru de competitivitate. Privind situaţia dintr-o perspectivă obiectivă, observăm că această criză reprezintă o oportunitate de a face  un upgrade masiv aparatului nostru de stat, crescând astfel atractivitatea României ca loc de a face business.