INS: Inflaţia anuală a fost de 1% în martie. S-a scumpit fasolea şi s-au ieftinit ouăle şi cartofii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile de consum au crescut nesemnificativ în martie 2014 faţă de luna anterioară, cu 0,03%, în timp ce, comparativ cu martie 2013, acestea au crescut cu 1,04%, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (aprilie 2013 — martie 2014) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2012 — martie 2013), determinată pe baza Indicelui Preţurilor de Consum este 2,8%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,3%“, se mai arată în comunicatul INS.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele două luni din 2014 a fost de 0,4%, faţă de 0,6% în perioada similară din 2013.

Mărfurile alimentare s-au ieftinit în martie, atât comparativ cu luna anterioară, cu 0,12%, cât şi faţă de martie 2013, cu 2,21%, reiese din datele INS. În acelaşi timp, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,1% în martie faţă de februarie, şi cu 2,53% faţă de martie 2013. Serviciile s-au scumpit cel mai mult în perioada menţionată, cu 0,13% creştere lunară şi cu 4,09% creştere anuală.

În martie faţă de februarie, creşteri importante de preţuri au avut loc la fasole, cu 3,41%, citrice, cu 1,83%, şi la fructe şi conserve din fructe, cu 1,2%. În schimb s-au ieftinit ouăle, cu 6,23%, şi cartofii, cu 2,27%.

Prognoza Băncii Naţionale a României privind inflaţia din acest an este de 3,5%.

Rata inflaţiei a fost anul trecut de 1,55%, minim istoric.

Mai puteţi citi:

Financial Times: România, un nou tigru? Economia românească a crescut cu 5,2% în ultimul trimestru din 2013, avans aşteptat mai degrabă de la ţări din Asia

O creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de peste 5% este asociată în zilele noastre mai mult economiilor emergente din Asia sau din Africa decât celor lente din Uniunea Europeană, însă România a făcut o surpriză cu avansul economic înregistrat în ultimul trimestru din 2013, cel mai bun din ultimii cinci ani, scrie jurnalistul Andrew MacDowall, pe un blog specializat al publicaţiei „Financial Times“.

Ciocolata nu va mai avea acelaşi gust: săracii lumii a treia, exploataţi pentru obţinerea dulciurilor vândute de Sf. Valentin

În ultimii ani a avut loc reducerea producţiilor de cacao la nivel mondial, ceea ce a dus la apariţia în prim plan a modului în care are loc sistemul de remunerare al celor implicaţi în această industrie, cei mai afectaţi fiind cultivatorii.

Când banii fug, nu îţi găureşti singur buzunarele!

Noile turbulenţele financiare din economiile emergente (EMS), ca urmare în principal a retragerii stimulului monetar de către FED (banca centrală a SUA), ajută la lămurirea unor aspecte privind combinaţia de politici macroeconomice în România în anii de criză.

Inflaţia scade, salariile cresc. Unde e catastrofa trâmbiţată de propagandişti?

Circulă „analize” în media care anunţă o creştere apocaliptică a preţurilor la alimente. Curg epitetele tabloide. Dezastru. Disperare. Catastrofă. Apocalipsă.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite