INFOGRAFIE Cum să accesaţi Programul „Rabla 2016“ în patru paşi. Ce condiţii aveţi de îndeplinit, ghidul de finanţare şi lista producătorilor autorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii de autoturisme mai vechi de opt ani, persoane fizice, pot primi cel puţin 6.500 de lei pe maşină. Primul drum trebuie făcut la un producător sau dealer autorizat.

În perioada 14 iunie - 25 noiembrie se desfăşoară ediţia pe 2016 a Programului „Rabla“, prin care proprietarii - persoane fizice - de autoturisme vechi pot primi în schimbul acestora bani pentru a-şi cumpăra maşini noi.

Anul acesta, programul este gândit în două direcţii:
- „Rabla Clasic“, deja cunoscută de populaţie, prin care românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziţia unui autovehicul nou câtă vreme îşi casează autovehiculul vechi
- „Rabla Plus“, program nou, prin care este stimulată achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării un autovehicul vechi.

În cazul „Rabla Plus“, obligaţia casării intervine doar pentru cei care doresc să cumuleze finanţarea acordată prin acest nou program cu cea din Programul „Rabla Clasic“, precizează, într-un comunicat, Ministerul Mediului.

Atenţie la perioada de derulare!

Iată, pe scurt, care sunt paşii de accesare a Programului „Rabla Clasic 2016“:

1. Întocmirea dosarului. Împreună cu producătorul sau dealerul autorizat şi validat pentru Program, beneficiarul pregăteşte dosarul de participare;
2. Nota de înscriere. Unitatea emitentă (producătorul sau dealerul apelat) eliberează o notă de însacriere, care este valabilă până la data de 25 noiembrie 2016;
3. Predarea maşinii vechi. În maximum 30 de zile de la emiterea notei de înscriere, beneficiarul trebuie să predea vechea maşină unei unităţi Remat agreate;
4. Cumpărarea maşinii noi. Beneficiarul, având nota de înscriere şi dovada că a predat maşina, trebuie să achiziţioneze autovehiculul cel nou (de la producătorul sau dealerul apelat iniţial) în maximum 120 de zile de la emiterea notei de înscriere, dar - atenţie - nu mai târziu de 25 noiembrie 2016.

Statul oferă şi eco-bonusuri

Beneficiarii primesc în schimbul maşinii casate o primă de 6.500 de lei, dar au şi posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonusuri pentru următoarele situaţii:
- un eco-bonus de 750 de lei care poate fi adăugat primei de casare, în cazul în care românii aleg să-şi cumpere o maşină al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km
- un eco-bonus în valoare de 1.500 de lei pentru situaţia în care populaţia optează pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

„Dacă maşina nouă respectă ambele criterii, un cetăţean poate beneficia de ambele eco-bonusuri, putând să ajungă, cu tot cu prima de casare, la o finanţare de 8.750 de lei care va fi suportată de AFM din costul maşinii noi“, mai precizează Ministerul Mediului.


Condiţii de accesare

Pentru accesarea Programului „Rabla 2016“, trebuie să aveţi domiciliul sau reşedinţa în România, să nu aveţi obligaţii de plată la bugetul local şi să predaţi o maşină veche de cel puţin opt ani.

programul rabla

Ghidul de Finantare RABLA CLASIC 2016.pdf 

Lista Producatorilor RABLA CLASIC 2016

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite