“Nu fondurile europene sunt salvarea economiei româneşti” spune Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti. Atragerea de investiţii străine este soluţia, iar aducerea în România a banilor de băltesc în Orientul Mijlociu, este calea ce trebuie urmată, susţine acesta.
“Este evident că suntem incapabili să creăm proceduri care să aducă în România bani din fondurile europene” a declarat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti (CCIB), după întâlnirea ferită de ochii presei care a avut loc ieri între premierul Victor Ponta şi reprezentanţii mediului de afaceri, la sediul CCIB.
Prin urmare, “nu fondurile europene sunt salvarea economiei româneşti, ci atragerea de investiţii străine directe” a mai spus preşedintele CCI Bucureşti , care-i sfătuieşte pe industriaşii români să ia foarte în serios ideea de a-şi redirecţiona planurile şi strategiile de business, dinspre vestul Europei, şi pieţele dezvoltate, către estul lumii, şi mai în mod special către zona Orientului Mijlociu.
“Acolo există nu doar lichidităţi, aşa-numiţii petro-dolari, cât şi, mai ales oportunităţi bune de afaceri” spune acesta. “Cea mai mare parte a numeroaselor obiective industriale ridicate de companiile româneşti în statele arabe înainte de ’90 sunt la maturitate, şi au nevoie să fie retehnologizate sau extinse. Este o bună ocazie pentru companiile româneşti să revină pe această piaţă” mai spune Sorin Dimitriu, care în ultimele aproximativ două luni a organizat, prin instituţia pe care o conduce, nu mai puţin de trei întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din zonă: Arabia Saudită,Tunisia şi Egipt sunt cele trei ţări cu care s-au purtat deja discuţii pentru identificarea oportunităţilor de afaceri.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: