Importurile de gaze au crescut cu 55% şi au fost cu 37% mai scumpe, în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a importat în luna ianuarie a acestui an o cantitate de gaze naturale cu 55% mai mare decât în aceeaşi lună a anului trecut, la un preţ cu 37% mai mare, arată datele publicate vineri de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

În prima lună a acestui an, producţia internă de gaze naturale livrată spre consum a reprezentat 76,96% din totalul surselor consumate, în timp ce importul s-a ridicat la 22,95% din total. Spre comparaţie, anul trecut în ianuarie importul acoperea doar 18,6% din consum.

Datele ANRE arată că importurile de gaze au crescut cu 55%, de la 2.747.261 MWh în ianuarie 2018 la 4.260.647 MWh în ianuarie 2019.

importuri gaze naturale

Şi preţul gazelor importate a crescut, de asemenea, cu 37%, de la 91 lei/MWh în ianuarie 2018 la 124,61 lei/MWh în ianuarie 2019.

Consumul final de gaze al României a fost mai mare cu 12%, ajungând la 18,1 milioane de MWh. 

importuri gaze naturale
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite