Unii s-au grăbit să le bată obrazul ortacilor, motivând că emit pretenţii nefondate, că la o adică au tot crescut salariile la stat în ultimii 2 ani. Executivul a mărit atât de mult lefurile unor categorii de bugetari încât discrepanţa dintre acestea şi salariile angajaţilor din mediul privat a ajuns la 60%, cea mai mare din Uniunea Europeană.

Însă angajaţii Complexului Energetic Oltenia sunt un fel de bugetari, şi nu chiar. Ei sunt remuneraţi conform unui contract colectiv de muncă, nu conform Legii Salarizării „Unitare”. Aşa s-a ajuns în situaţia absurdă ca o femeie de serviciu sau o secretară de la primărie să plece acasă cu mai mulţi bani în mână decât un miner. Dar dacă salariaţii Complexului Energetic Oltenia au obţinut această majorare în negocierile cu ministrul Energiei, ce se va întâmpla cu restul salariaţilor companiilor de stat? Ce vor face ceilalţi când se vor vedea astfel discriminaţi? Vor reuşi liderii sindicali cumpăraţi de PSD să aplaneze nemulţumirlie? Greu de crezut.

Ministerul Energiei promite că va încerca să obţină eliminarea taxei de 2% pentru producătorii de energie pe bază de cărbune. Statul român creează facilităţi fiscale pentru una din cele mai poluante ramuri producătoare de energie! În timp ce alte ţări încurajează sursele curate şi regenerabile, la noi alianţa PSD-ALDE oferă facilităţi marilor poluatori. Reducând lucrurile la absurd, statul scuteşte de o taxă o companie de-a, creând o competiţie neloială companiilor private, ca să poată mări salariile unor angajaţi ai statului, chiar dacă scriptic nu sunt plătiţi ca atare.

Situaţia de la Complexul Energetic Oltenia e însă doar o mică mostră a incompetenţei coaliţiei de guvernare. E aproape sfârşitul lui ianuarie şi Ministerul Finanţelor n-a venit deocamdată cu un proiect de buget. E o situaţie fără precedent, neîntâlnită nici măcar în anii crizei economice din 2007-2010, atunci când actualul preşedinte al Senatului ne asigura că „economia duduie”. De ce această întârziere în publicarea bugetului? Fiindcă e praf şi pulbere, un şvaiţer elveţian pe care nici Michelin nu ar putea să îl peticească.

Singura opţiune pe care o are executivul e creşterea birurilor, după cum ne-a arătat şi ordonanţa adoptată la finalul anului trecut, că de scăderea cheltuielilor nici nu se pune problema.

Deja proteste similare cu cele ale minerilor au anunţat şi alte sindicate. Ministerul Finanţelor nu poate închide bugetul în deficit de sub 3%, nici cu actualele angajamente. La cât de dezastruos arată estimările bugetare probabil că nu se vor simţi semnificativ câteva zecimale în plus sau în minus, aşa că probabil că Guvernul va ceda rapid în faţa sindicaliştilor. Cine plăteşte însă salariile angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia? Contribuabilul. Cine plăteşte pierderile de ani de zile? Contribuabilul. Cine plăteşte deficitul bugetar şi îndatorarea enormă a statului român? Contribuabilul. Pregătiţi, deci, portofelul.

Singura opţiune pe care o are executivul e creşterea birurilor, după cum ne-a arătat şi ordonanţa adoptată la finalul anului trecut, că de scăderea cheltuielilor nici nu se pune problema. Marea perversitate a actualei coaliţii de guvernare constă însă nu în faptul că măreşte taxarea, ci că nu o creşte pe cea directă. Prin impozitarea absurdă a cifrei de afaceri a companiilor şi a activelor bancare, statul obligă le obligă pe acestea să crească preţurile şi dobânzile, rostogolind propria incompetenţă tot asupra omului de rând. Aceiaşi politicieni demagogi vor veni apoi să vitupereze mânios la adresa companiilor că au crescut preţurile, că exploatează angajatul, că externalizează profiturile, că sug sângele poporului, şamd.

Soluţia Guvernului e să plafoneze preţurile în anumite ramuri. Aşteptăm şi ordonanţa care să plafoneze inflaţia şi eventual rata de schimb, că a luat-o şi ea la vale.