HoReCa dă vina pe Guvern pentru nerespectarea regulilor la terase şi acuză că n-a primit ajutorul promis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Reprezentanţii HoReCa dau vina pe statul român pentru nerespectarea regulilor de către terase, afirmând că acestea încă nu au primit despăgubirile promise de Guvern iar schemele de ajutor au fost modificate şi ”tărăgănate” luni în şir.

Argumentele din partea HoReCa vin după ce, pe reţelele sociale, au apărut numeroase imagini din terase acoperite sau înconjurate cu plexiglas care par să nu respecte regula de a funcţiona la 30% din capacitate, transmite economedia.ro

Conform preşedintelui Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, sunt foarte puţini operatori care nu respectă regulile în vigoare, (mai mult de 95%, respectă toate aceste reguli), dovadă este şi numărul de amenzi care au fost date pe tema nerespectării măsurilor Covid - sub 300 de amenzi într-un an.

Acesta a afirmat că, spre comparaţie de antreprenori, prim-ministrul şi miniştrii sunt cei care nu respectă legile în vigoare, el făcând referire la faptul că statul nu s-a ţinut încă de promisiunea de a acorda despăgubiri sectorului HoReCa, iar schemele de ajutor au tot fost modificate şi au fost tărăgănate luni la rândul.

”Aş vrea să vă uitaţi cât de impredictibile sunt aceste legi, funcţionează de pe o zi pe alta. Uneori legea se aplică de mâine, iar normele de aplicare vin după câteva zile. Aşadar este responsabilitatea Guvernului. Faptul că cei câţiva operatori nu respectă regulile cred că este un indicator de performanţă slabă a Guvernului”, a spus Mischie.

Potrivit primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu,  în urma unor disvcuţii cu Poliţia Locală, se vor realiza controale la terase şi în malluri. ”Astăzi am fost şi în Piaţa Obor, le-am spus vânzătorilor că o să deschidem geamurile. Astăzi şi mâine e frig, dar de vineri o să înceapă să se încălzească vremea şi sperăm să fie mai ok. Luăm măsuri”, ne-a declarat el.

Radu Mihaiu a afirmat că primarii aşteaptă să vadă ordonanţa de urgenţă care va stabili noile reguli ce se vor aplica după ce rata de infectare a trecut de pragul de 6%. „Aştept să văd ordonanţa, pentru că pentru acele terase care nu respectă distanţarea vom putea lua măsuri”, a precizat primarul Sectorului 2.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite