Hipermarketurile: Guvernul nu este de acord cu legea privind comercializarea produselor alimentare româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul nu este de acord cu legea care obligă magazinele să comercializeze cel puţin 51% din alimente provenite din „lanţul scurt“ de aprovizionare, local sau regional, întrucât măsurile preconizate pot aduce atingere principiului constituţional al economiei de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, arată Asociaţia Marilor Reţele Comerciale (AMRCR), invocată transmisă de Guvern către Asociaţiei.

Plenul Camerei Deputaţilor a decis marţi să amâne cu o lună dezbaterea legii care obligă magazinele să comercializeze cel puţin 51% din alimente provenite din „lanţul scurt“ de aprovizionare, local sau regional, pe motiv că nu a fost respectat Regulamentul în alcătuirea raportului.

AMRCR arată că Guvernul Cioloş îşi reiterează punctul de vedere negativ faţă de modificarea Legii comercializării produselor alimentare, înaintea votului din Parlament. 

„Referitor la tema ridicată prin scrisoarea dumneavoastră, Guvernul şi-a exprimat constant punctul de vedere negativ cu privire la propunerile de modificare a legii menţionate mai sus, ţinând cont că măsurile preconizate pot aduce atingere, între altele, principiului constituţional al economiei de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, cât şi legislaţiei europene privind libera circulaţie a mărfurilor. E un aspect care, în mod corect, a fost surprins şi în scrisoarea dumneavoastră. În formularea punctului său de vedere, Guvernul a luat în considerare opiniile exprimate de ministere şi alte instituţii ale administraţiei publice centrale de specialitate“, se arată în scrisoarea transmisă marţi de Guvern Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale.

În scrisoarea transmisă de Executiv asociaţiei se mai arată că Regulamentul Camerei Deputaţilor nu conferă caracter obligatoriu punctului de vedere al Guvernului în derularea procedurii legislative şi că, la nivelul Guvernului,există preocupare faţă de „această chestiune de interes major“, însă pricedura legislativă se află într-o fază ce depăşeşte competenţele Guvernului.

„AMRCR a atras atenţia în repetate rânduri că modificările propuse de Comisia pentru Agricultură nu sunt în măsură să îi protejeze pe producătorii români,fiind exclusiv dedicate unor grupuri de interese cărora li se garantează businessul indiferent de performanţă.  În context, rămân de explicat declaraţiile prin care ministrul Agriculturii lăsa de înţeles că ar sprijini acest proiect de lege pentru că ar aduce beneficii producătorilor români, fără a prezenta însă vreun document sau analiză care să susţină astfel de afirmaţii“, arată reprezentanţii Asociaţiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite