Hipermarketurile, în alertă din cauza grevei şoferilor: „Dacă mai durează, nu vom avea produse proaspete“

Hipermarketurile, în alertă din cauza grevei şoferilor: „Dacă mai durează, nu vom avea produse proaspete“

Rafturile supermarketurilor ar putea rămâne goale în câteva zile

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) îşi exprimă, într-un comunicat, „îngrijorarea în legătură cu efectele pe care le-ar putea avea recenta grevă declanşată a transportatorilor“. AMRCR avertizează că prelungirea acestei greve „va avea un impact atât asupra operaţiunilor marilor reţele comerciale, cât şi asupra consumatorilor, care nu se vor mai putea aproviziona în condiţii de normalitate“.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prezent, reţelelele de magazine membre ale AMRCR au stocurile asigurate, însă dacă greva va dura mai mult de două zile putem anticipa că vor aparea probleme în primul rând la produsele proaspete – legume, fructe, lapte, carne şi peşte, dar ulterior şi stocurile celorlalte mărfuri vor avea de suferit”, a declarat Delia Nica, director executiv al AMRCR.

Mărirea accizelor îi sperie şi pe comercianţi

Asociaţia îşi exprimă încă o dată îngrijorarea referitoare la mărirea accizelor la carburanţi, unul dintre subiectele principale pentru care transportatorii au recurs la grevă.

AMRCR speră ca părţile implicate să identifice cât mai curând o soluţie pentru această problemă şi doreşte să îşi asigure clienţii că va depune toate eforturile ca eventualele efecte negative să fie resimţite cât mai puţin de către aceştia.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) este o asociaţie profesională din care fac parte cei mai mari jucători care operează pe piaţa de retail din România. Aceasta a fost constituită în anul 2003 şi are în acest moment următorii membri: Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, real, Selgros, Metro Cash & Carry, Billa,  Mega Image, Penny Market, Lidl, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach, OBI şi Mobexpert.
AMRCR este singura reprezentantă a României la Eurocommerce.


Citeşte şi:

Transportatorii de mărfuri au oprit activitatea, autocamioanele nu au mai fost trimise în curse

Transportatorii rutieri de mărfuri au anunţat astăzi că au oprit activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări, a declarat Augustin Hagiu, reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR).
 
 
Transportatorii rutieri îşi opresc începând de luni maşinile şi activitatea, ca reacţie la aroganţa cu care îi tratează Guvernul, blocând astfel fluxurile de aprovizionare cu marfă a comercianţilor.
 
Transportatorii ieşeni au intrat, la rândul lor, în grevă nelimitată în dimineaţa zilei de 9 decembrie. Protestul se desfăşoară pe mai multe străzi din municipiul Iaşi.
 
 
Transportatorii rutieri de mărfuri vor opri luni activitatea, susţinând că "au epuizat toate căile diplomatice" în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă "lovitură" din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi.
 
 
În timp ce oficialii de la Palatul Victoria estimează un impact minim, spre zero, al introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi, economiştii cred că măsura fiscală va distruge locuri de muncă.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: