Hidroelectrica aduce lumină în Catedrala Mântuirii Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hidroelectrica a încheiat un contract de furnizare energie electrică cu Patriarhia Română - Administraţia Patriarhală, ce urmează să se deruleze pe o perioadă de un an începând cu data de 01.09.2018, incluzând mai multe locuri de consum, printre care şi Catedrala Mântuirii Neamului.

Potrivit companiei, contractul a fost încheiat astăzi, 28 august.

”Prin încheierea acestei colaborări, Hidroelectrica şi-a manifestat încă o dată interesul faţă de susţinerea cultului românesc, bucurându-se de faptul că, instituţia ce deţine cea mai mare încredere în rândul românilor - Biserica, a ales să lucreze împreună cu o companie românească, promovând astfel, împreună, valorile ce ne leagă: încredere, seriozitate şi spiritul naţional. Această colaborare vorbeşte într-o perioadă simbol - anul centenar, despre capacitatea poporului nostru de a se mobiliza pentru unitate în toate formele acesteia: credinţă, cultură şi, de ce nu, afaceri”, a declarat preşedintele directoratului, Bogdan Badea. 

Hidroelectrica are în perspectivă încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice cu Arhiepiscopia Bucureştilor, dorind să se impună ca principalul furnizor de energie verde al Patriarhiei Române.

Reamintim faptul că, în luna iunie a acestui an, compania a încheiat alte două contracte de furnizare a energiei electrice cu RATB şi METROREX.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite