Harta puterii de cumpărare. Cum stă România faţă de alte state europene

Harta puterii de cumpărare. Cum stă România faţă de alte state europene

O hartă a puterii de cumpărare a fost publicată luni de Oficiul European de Statistică, aceasta ţinând cont de consumul anual efectiv per capita.

Românii au o putere de cumpărare peste cea a grecilor, a ungurilor şi a bulgarilor, conform celor mai recente estimări privind consumul individual efectiv, publicate, luni, de Eurostat.
 
Conform sursei citate, în aul 2020, România avea un consum anual efectiv per capita la paritatea puterii de cumpărare (PPS) situat la 79% din media UE. Altfel spus, românii au o putere de cumpărare medie cu 21% sub media Uniunii Europene.
 
În clasamentul UE al consumului anual efectiv per capita PPS, România (79%) este la egalitate cu Estonia şi peste 6 ţări: Bulgaria (61), Croaţia (67), Ungaria (69), Letonia (72), Slovacia (73) şi Grecia (78).

Cea mai mare putere de cumpărare, exprimată prin acest indicator al consumului individual efectiv, o au locuitorii din Luxemburg - 131% din media UE sau, altfel spus, cu 31% peste media UE. Urmează în top Germania (123) şi Danemarca (121).
 
Consumul individual efectiv (AIC) se referă la bunurile şi serviciile consumate efectiv de gospodării. Cuprinde bunuri de consum şi servicii achiziţionate direct de gospodării, precum şi servicii furnizate de instituţii non-profit şi de guvern pentru consum individual (de exemplu, servicii de sănătate şi educaţie).
 


În 2020, AIC per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat de la 61% la 131% din media UE în cele 27 de state membre.

În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, calculat în PIB per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), în 2020 România avea un PIB per capita de 72% din media UE, în creştere faţă de 69% din media UE în 2019. După acest indicator, România este la egalitate cu Letonia şi devansează Grecia şi Croaţia, care fiecare au un PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare standard aflat la 64% din media UE; Slovacia, 71% din media UE; şi Bulgaria, 55% din media UE. În faţa României se situează Polonia, care se situează la 76% din media UE, şi Ungaria, 74% din media UE.

În 2020, PIB per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat de la 55% la 266% din media UE în cele 27 de state membre.

Anul trecut, zece state membre UE aveau un PIB per capita exprimat în PPS mai mare decât media din UE, în frunte fiind Luxemburg cu un PIB per capita exprimat în PPS cu 266% peste media din UE.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările