Hagiu: Am obţinut angajamentul Guvernului că până în 18 mai Legea RCA va ieşi din Parlament

Hagiu: Am obţinut angajamentul Guvernului că până în 18 mai Legea RCA va ieşi din Parlament

Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat, marţi, după o întâlnire pe care transporatorii au avut-o cu miniştrii Finanţelor şi Transporturilor la Guvern, că a primit asigurări că problema tarifelor RCA va fi rezolvată până pe 18 mai, dată la care expiră plafonarea tarifelor introdusă prin Ordonanţă de urgenţă în toamna anului trecut.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Concluzia este că rămânem pe marginea prăpastiei, agăţaţi într-o promisiune şi un angajament ferm al Guvernului cu privire la emiterea, de către Parlament, a raportului final joia viitoare pe legea RCA într-un format restrâns, raportat amendamentelor depuse, că tariful de referinţă rămâne în apanajul ASF, aşa cum am cerut încă de anul trecut, şi nu va trece sub nicio formă la BAAR (Biroul Asiguratorilor Auto din România - n.r.), că bonus malus va rămâne tot în apanajul ASF şi nu va trece sub nicio formă la BAAR, adică la o asociaţie profesională care deja ne sperie câte atribuţii primeşte şi care îi reprezintă pe asigurători într-un fel sau altul”, a declarat Augustin Hagiu.

El a afirmat că, în condiţiile în care nu va exista o lege care să intre în vigoare imediat, există riscul major ca după data de 18 mai ”tarifele să o ia razna”, arătând că a primit asigurări de la membrii Executivului că situaţia va fi remediată.

”Ca atare, azi am obţinut acest angajament al Guvernului că joia viitoare vom avea raportul final şi în maxim două săptămâni până pe 18 legea va ieşi din Parlament. Înţeleg că s-au făcut eforturi şi către preşedinţie ca promulgarea să fie rapidă şi să sperăm că nu vom intra într-o zonă în care să ne vedeţi iar prin Piaţa Victoriei”, a precizat preşedintele FORT.

Hagiu a mai spus că FORT a solicitat fie ca legea RCA să fie funcţională, fie plafonarea tarifelor RCA pentru încă 3 luni.

”Văd că plafonarea nu şi-o asumă nimeni, cu toate că FORT – noi ca federaţie – am susţinut clar: fie avem plafonare, fie avem lege RCA. Mai sunt două săptămâni până pe 18 şi aş vrea şi mi-aş dori ca domnii ministri şi Guvernul să se poată ţine de cuvânt şi să avem legea RCA funcţională. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, mă văd nevoit să iau cu asalt Piaţa Victoriei cu celelate patronate pentru a veni cu o presiune astfel încât să determinăm din nou plafonarea, pentru că altă soluţie din 18 mai nu va mai putea exista”, a mai spus Hagiu.

El a mai precizat că la discuţia de marţi le-a propus membrilor Guvernului să emită o Ordonnaţă de urgenţă prin care să completeze şi să modifice Ordonanţa 54 dată în toamna anului trecut ”introducând în loc de tariful de primă RCA calculat de ASF, tariful de referinţă calculat de ASF”.

”Înţeleg că nici asta nu e posibil”, a menţionat Hagiu, precizând totodată că în situaţia actuală ar fi ajutat prelungirea plafonării a tarifelor RCA pe 3 luni ”şi eventual încă 3 luni, adică forţând la maxim ceea ce permite legislaţia românească”.

Hagiu a cerut demiterea conducerii Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) din cauză că au propus amendamente la legea RCA care anulează prevederile negociate în toamna anului trecut cu guvernul.

”Cer public decapitarea ASF, în ghilimele. Oamenii ăştia nu au ce căuta în România, ei trebuie deportaţi. OUG pe care a emis-o Guvernul la presiunea noastră în toamna anului trecut, toate punctele câştigate au fost scrise de mânuţa ASF. Astăzi constat în raportul pus la dispoziţie de comisiile din Camera Deputaţilor că şi-au anulat practic ceea ce au prins în ordonanţă, adică ceea ce ne-a liniştit la vremea respectivă, şi au anulat solicitând eliminarea. Şi atunci întreb: ASF, cumva, este cumpărată pe viaţă de către asigurători, iar noi suntem doar plătitorii de taxe de RCA care trebuie să sufere? Vom apuca vreodată să vedem ASF functional, protejând cetăţeanul român, protejând beneficiarul de asigurări de România? Nu poţi să vii în toamnă să susţii o ordonanţă, iar acum să vii să elimini punct cu punct din proiectul aflat în Parlament prin amendament”, a explicat Hagiu.

”Să viseze mâine dimineaţă şi domnul preşedinte al României şi domnul premier şi toţi parlamentarii: cum scăpăm de această nenorocire care s-a abătut asupra României numită ASF”, a conchis Hagiu.

Guvernul a aprobat anul trecut, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF. Perioada de plafonare a început în 18 noiembrie 2016 şi va expira în 18 mai.

Îngheţarea poliţelor RCA a fost salutată de transportatori, dar criticată de companiile de asigurări active pe segmentul RCA, care se plâng că înregistrează pierderi şi cer revenirea la tarife libere. 

Volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul RCA a crescut anul trecut cu 29%, la 4,03 miliarde lei (897 milioane euro), ca urmare a creşterii primei medii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: