DOCUMENT Guvernul simplifică legislaţia achiziţiilor publice. Cauţiune pentru depunerea contestaţiei şi taxă pentru plângere la Curtea de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va adopta în şedinţa de joi şi de săptămâna viitoare două proiecte de ordonanţă de urgenţă, cu normele aferente, pentru simplificarea legislaţiei achiziţiilor publice, a anunţat ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici. Curtea de Conturi va fi singura autoritate care va mai controla legalitatea atribuirii contractelor de achiziţie şi vor fi introduse taxe pentru contestaţii la CNSC şi pentru plângeri la Curtea de Apel.

„De ani de zile se discută despre foarte multe motive de blocaje în ceea ce înseamnă achiziţii publice. Avem întârzieri, există un număr foarte mare de contestaţii, alocarea financiară s-a făcut neunitar, ne-am asumat termene nerealiste pentru măsurile pe care am vrut să le implementăm”, a precizat Teodorovici, drept motive pentru modificarea legislaţiei. Totodată, el a mai invocat inconsistenţa deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), suprareglementare sub pragurile valorice obligatorii, opinii diferite de la diversele entităţi ale sistemului, legislaţia conexă achiziţiilor, sistem electronic ineficient şi diferenţe mari ale preţurilor în SEAP.

El a spus că în şedinţa de mâine şi de săptămâna viitoare a guvernului se vor adopta două ordonanţe de urgenţă şi normele aferente pentru simplificarea legislaţiei achiziţiilor publice.

În primul rând, doar Curtea de Conturi va verifica modul în care un contract de achiziţii publice a fost atribuit, nu şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, deoarece cele două „se suprapuneau pe anumite atribuţii referitoare la controlul procedurilor”. Controlul Curţii de Conturi se va realiza „ex-post”, după atribuire. „Se elimină dublul control şi deciziile contradictorii între autorităţile statului. După semnarea contractului de achiziţie singura autoritate care va mai controla legalitatea atribuirii va fi Curtea de Conturi”, arată documentul prezentat de Teodorovici.

Totodată, vor fi clarificate condiţiile în care pot fi modificate contractele de achiziţii fără reluare procedurii de atribuire, pe motivul că nu se va mai irosi timpul pentru reluarea procedurilor de atribuire în cazul unor modificări neesenţiale ale contractelor de achiziţie.

Mai mult, autoritatea contractantă va putea derula contractul în paralel cu procedura de achiziţie. Acest drept al autorităţii contractate se va putea exercita în situaţii de urgenţă (de exemplu, calamităţi naturale).

Va fi eliminată comunicarea  rezultatelor parţiale, pentru a se reduce numărul contestaţiilor care pot bloca începerea derulării contractului. Implicit se scurtează timpul pentru atribuirea contractului de achiziţie.

Va fi reglementat clar modul de realizare a studiului de fundamentare pentru parteneriatul public privat şi concesiuni.

De asemenea, va fi simplificată procedura de contestare, prin eliminarea notificării prealabile, reguli clare pentru emiterea deciziilor CNSC, scurtarea termenelor de soluţionare a plângerilor la Curtea de Apel.

Va fi introdusă o cauţiune pentru depunerea contestaţiilor la CNSC, dar şi o taxă pentru depunerea plângerii la Curtea de Apel. „Se descurajează astfel utilizarea abuzivă a contestaţiilor pentru blocarea derulării contractului de achiziţie”, motivează Guvernul.

Simplificarea procedurilor

Prin normele metodologice, va fi redus numărul de etape de evaluare a ofertelor la maxim 4, va fi eliminată Strategia Anuală de Achiziţii pentru autorităţi cu bugete de investiţii sub 125 milioane lei şi va fi simplificată achiziţia directă după modelul Comisiei Europene (implementarea art. 137 din Regulamentul 1.268/2012).

De asemenea, se elimină fişa de date pentru evitarea dublării informaţiei între fişa de date şi anunţul de participare.

Prin Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, vor fi optimizate costurile prin achiziţii în volum mare, vor fi optimizate cheltuielile, prin abordarea unitară a necesarului de produse şi servicii pentru autorităţile publice şi vor fi eliminate diferenţele de preţ care vulnerabilizau autorităţile contractante faţă de controlul Curţii de Conturi.

Prezentare Ref Simplificarea Legislatiei Achizitiilor Publice 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite