Guvernul reia proiectul Canalului Dunăre – Bucureşti, început pe timpul lui Ceauşescu. Când va fi gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul Canalului Dunăre – Bucureşti, început de Ceauşescu cu doar câţiva ani înainte de Revoluţie, ar putea fi realizat printr-un parteneriat public privat.

„În conformitate cu proiectul de master plan general de transport al României, construcţia unui canal navigabil între capitala Bucureşti şi Dunăre (la kilometrul 430,5) a început încă din 1986. Lucrările de construcţie au fost oprite în 1990. La momentul respectiv, fusese instalată numai o parte din echipamentele hidromecanice, terasamentele şi digurile erau finalizate în proporţie de aproximativ 70 %, iar lucrările de protecţie a malurilor, în proporţie de aproximativ 40 %. De atunci, nu au fost efectuate nici un fel lucrări de întreţinere pentru a menţine aceste investiţii, care sau deteriorat din cauze naturale sau din cauza acţiunilor omului”, se arată în studiul de fundamentare al proiectului, postat pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză.

canalul dunare bucuresti

Potrivit acestuia, contrucţia ar costa 900 milioane de euro şi se preconizează că va fi terminată în 2025.

Pe lângă Canalul Dunăre – Bucureşti, Executivul ia în calcul şi efectuarea următoarelor lucrări:

tabel 1
tabel 2

„Cea mai benefică, datorită traficului prognozat, este funcţiunea legată de navigaţie atât în relaţia cu portul Constanţa şi celelalte porturi româneşti de pe căile navigabile interioare cât şi mai pregnant pe coridorul de transport paneuropean care corespunde traseului fluviului Dunărea (Nuremberg - Viena - Bratislava - Budapesta - Belgrad - Drobeta Turnu Severin - Vidin/Calafat - Giurgiu/Ruse – Galaţi - Marea Neagră), completându-se cu Canalul Rhin - Main şi Canalul Dunăre - Marea Neagră”, se arată în documentul citat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite