Guvernul a pus gând rău şi Consiliului Fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Dumitru este preşedintele Consiliului Fiscal de la înfiinţarea instituţiei, în 2010
Ionuţ Dumitru este preşedintele Consiliului Fiscal de la înfiinţarea instituţiei, în 2010

Coaliţia PSD-ALDE încearcă să pună mâna pe una din singurele instituţii care mai critică Guvernul: Consiliul Fiscal. După ce au propus ca bancherii să nu mai poată conduce această instituţie, acum ei vor să restrângă şi mai mult selecţia de specialişti care să poată obţine posturi de conducere în cadrul ei.

Mai precis, senatorii PSD Liviu Pop şi Gheorghe Marin au depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect care interzice să facă parte din Consiliul Fiscal membrilor din consiliile de administraţie, directorilor executivi, cenzorilor sau auditorilor societăţilor financiar-bancare.

Iniţiatorii susţin că rezultă o „incompatibilitate” din ocuparea simultană a funcţiei de membru al Consiliului Fiscal şi a unei funcţii de conducere în bordul unei societăţi bancare, private sau cu capital majoritar de stat, iar opiniile exprimate „sunt în măsură să influenţeze piaţa şi costurile de creditare ale statului”. Ei spun că apare posibilitatea ca persoana în cauză să sprijine prin declaraţiile sale activitatea sistemului bancar, în detrimentul interesului naţional.

„A rezultat o altă incompatibilitate nesesizată de legiuitor la elaborarea legii, respectiv faptul că participarea în calitate de membru al Consiliului fiscal, concomitent cu ocuparea unei funcţii de conducere în bordul unei societăţi bancare, private sau cu capital majoritar de stat, poate avea o influenţă negativă, având în vedere că opiniilor exprimate sunt în măsură să influenţeze piaţa şi costurile de creditare ale statului”, mai susţin iniţiatorii proiectului.

Iniţiativă similară

Şi senatorul ALDE Daniel Zamfir, un critic aprig al băncilor, a depus recent o iniţiativă similară prin care modifică legea astfel încât funcţia de şef al Consiliului Fiscal să fie incompatibilă cu o funcţie de conducere într-o bancă.

El a propus să fie interzisă nominalizarea pentru membrii Consiliului Fiscal a persoanelor care, cu patru ani înainte de potenţiala nominalizare, au deţinut o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii financiar-bancare şi nebancare.

Ambele propuneri vin în contextul în care Darius Vâlcov, consilierul premierului, a lansat recent un atac la Ionuţ Dumitru, actualul preşedinte al Consiliului Fiscal, care este economist-şef al unei bănci.

Consiliul Fiscal, un critic recurent al Guvernului

Consiliul Fiscal este condus încă de la înfiinţare, adică din 2010, de Ionuţ Dumitru, care deţine şi funcţia de economist-şef al Raiffeisen Bank. Mandatul său şi a celorlalţi membri ai Consiliului de administraţie, cu lungime de nouă ani, expiră în acest an.

Consiliul Fiscal a criticat constant măsurile şi proiectele Guvernelor care s-au succedat de la înfiinţarea instituţiei până în prezent. Cel mai recent, instituţia a arătat că Guvernul a construit bugetul pe anul 2019 pe cifre „excesiv de optimiste” şi „supraevaluate , de la creştere economică, la creşterea salariului mediu şi a numărului de salariaţi, evoluţiile pe piaţa muncii, absorbţia de fonduri europene şi veniturile din TVA. Despre ordonanţa lăcomiei, care introduce noi taxe şi plafonează preţuri, instituţia a spus că măsurile adoptate au impact negativ şi amplifică riscurile externe.

Consiliul Fiscal este o autoritate independentă care sprijină activitatea Guvernului şi a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecţiilor bugetare şi a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung.

Guvernul şi Parlamentul trebuie să ia în considerare opiniile şi recomandările Consiliului Fiscal, atunci când elaborează strategia fiscal-bugetară şi legile bugetare anuale.

Ce restricţii sunt în prezent

În prezent, membrii Consiliului fiscal sunt numiţi prin hotărâre de către Parlament, pentru o perioadă de 9 ani.

Ei trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să nu aibă cazier judiciar sau cazier fiscal, să fie cetăţeni români cu drept de vot, să aibă studii universitare în domeniul economic, să aibă o bună reputaţie şi experienţă profesională în domeniul politicilor economice, bugetare sau financiare şi o vechime în specialitate de minimum 10 ani, potrivit Mediafax.

Legea în vigoare stabileşte, totodată, restricţiile pe care un membru al Consiliului fiscal trebuie să le respecte pe durata mandatului, respectiv aceştia:

- nu pot accepta o funcţie de demnitate publică în cadrul Guvernului sau o funcţie asimilată şi nu pot deveni membri ai Parlamentului României ori ai Parlamentului European sau deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic;

- nu pot fi soţi şi nici rude ori afini, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care deţin o funcţie în cadrul Guvernului sau o funcţie asimilată, au calitatea de membru al Parlamentului României ori al Parlamentului European sau deţin o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic;

- nu pot fi funcţionari publici şi nu pot fi membri în consiliile de administraţie, directori executivi, cenzori sau auditori ai companiilor naţionale sau societăţilor cu capital majoritar de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite