Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea pe buget şi modificarea OUG 114. Pensiile speciale pentru primari se amână. Sporul pentru condiţii vătămătoare îngheaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul Orban se prezintă luni în Parlament pentru angajarea răspunderii
Guvernul Orban se prezintă luni în Parlament pentru angajarea răspunderii

Guvernul Orban îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul de buget, pe proiectul de buget al asigurărilor sociale de stat şi pe modificările la Ordonanţa 114. Premierul a anunţat că a decis prorogarea până în 2021 a pensiilor speciale pentru primari şi îngheţarea sporului pentru condiţii vătămătoare la nivelul din decembrie 2019.

UPDATE A început a treia şi ultima şedinţă comună. Se dezbate angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2020.

Principalele declaraţii ale premierului Ludovic Orban:

Să facem un cadou românilor de Crăciun şi de Anul nou, şi anume bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

Nu am înţeles de ce alte guverne fără să aibă constrângeri de timp cum am avut noi nu au prezentat bugetul în termenul prevăzut de lege. Obiectivul nostru a fost ca până la 31 decembrie să adoptăm proiectul bugetului de stat şi proiectul bugetul asigurărilor sociale de stat.

Folosim în premieră o modalitate de adoptare a bugetului de stat care nu a mai fost folosită şi anume procedura de angajare a răspudnerii Guvernului. Este o procedură reglementată în Constituţie şi care, spre deosebire de ordonanţa de urgenţă, are foarte multe aspecte care o fac cu adevărat să fie democratică. Poate am surprins pe mulţi prin utilizarea acestei proceduri de angajare a răspunderii pe legea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. 

Fiecare parlamentar a avut dreptul să depună amendamente. Şi am aprobat foarte multe amendamente depuse de parlamentari individuali şi grupuri parlamentare.

De ce am ales această procedură? Pentru că altfel nu am fi putut adopta bugetul. La modul în care este finalul de an, cu zilele libere acordate, şi dacă am fi venit în Parlament este puţin probabil să fi reuşit adoptarea proiectului până la finalul anului şi nu se ştie în ce formă ar fi ieşit.

Nu este orice fel de buget. Venim după o perioadă în care au crescut cheltuielile, s-a ajuns la un deficit de 4% din PIB şi România are nevoie să dea un semnal ferm de corectare a dezechilibrelor. Nu accept politica ascunderii unor cheltuieli, aşa cum a fost ascuns gunoiul sub preş. Construim bugetul de stat pe nişte date pe care noi le considerăm reale. 

Aplicăm legea pensiilor, un plus de 16 miliarde pentru asigurarea resurselor financiare pentru a susţine aplicarea legii pensiilor, şi anume creşterea cu 40% a pensiilor de la 1 septembrie. 

Aplicăm legea salarizării, prevederea privind creşterea salariilor din învăţământ.

Am văzut campanii că scad cheltuielile pentru sănătate. Este fals. Alocările se fac atât la ministerul Sănătăţii, cât şi la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sumele cresc şi pentru Educaţie, în raport cu anul trecut. Cresc în bugetul ministerului Educaţiei. Banii pentru Educaţie se găsesc şi în alte locuri decât în bugetul ministerului. Sunt şi finanţări europene destul de generoase pentru educaţie.

Ne onorăm angajamentul de  aloca 2% din Produsul Intern Brut pentru Apărare.

Alocăm mai mulţi bani către cheltuielile sociale. creşte transferul de la bugetul de stat la bugetul de pensii, ca urmare a prevederii privind creşterea de pensii din 2020.

În ceea ce priveşte autorităţile locale, am gândit o modificare a modului de împărţire a impozitului pe venit. Am crescut de la 60 la 63% sumele către localităţi direct în bugetul local, ca o formă de creştere a autonomiei. Am preluat 50% din cheltuielile sociale efectuate în 2019 de la bugetele locale la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte amendamentele, am aprobat multe amendamente depuse de colegi parlamentari, de grupuri parlamentare şi care vizează îmbunătăţirea bugetului.

De exemplu, am preluat un amendament pentru creşterea sumei alocate de la bugetul de stat pentru întreţinerea drumurilor naţionale. Prevăzusem o sumă mică şi urcă la 361 milioane suma transferată din bugetul de stat către CNAIR pentru asigurarea sumelor de întreţinere a drumurilor.

Am aprobat amendamente depuse de ALDE, PMP şi USR pentru finanţarea proiector de infrastructură, de exemplu pentru Autostrada Comarnic-Braşov, pentru Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni.

Pentru proiectele de infrastructură din Moldova am primit amendamente de la ALDE pentru a demara, a finanţa şi a finaliza proiecte. De exemplu se construieşte Podul peste Dunăre de la Brăila. Trebuie drum expres până la Constanţa şi drum expres până la Buzău. Degeaba îl construieşti dacă nu asiguri conexiunea cu coridoarele pan-europene.

Avem amendamente importante pentru domeniul mediului prezentate de USR, pentru operaţionalizarea SUMAL, de urmărire a traseului maselor lemnoase, avem alocări pentru sistemele mobile de măsurare a calităţii aerului.

UPDATE A început a doua şedinţă comună. Se dezbate angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv modificarea Ordonanţei 114.

Premierul Ludovic Orban a declarat că atunci când Guvernul s-a prezentat în faţa Parlamentului pentru a obţine votul de învestitură s-a angajat să corecteze OUG 114, care a generat efecte nocive în foarte multe domenii din economia românească. 

În domeniul energiei, Orban susţine că revenirea la o piaţă liberă nu se va produce imediat, de la 1 ianuarie, ci cu o perioadă de tranziţie care să permită revenirea în bune condiţii la fixarea preţurilor pe piaţă şi să permită Guvernului să reglementeze modul de protecţie a consumatorului vulnerabil. În perioada de tranziţie, Guvernul şi-a asumat răspunderea să vină cu legislaţia care să reglementeze situaţia consumatorului vulnerabil.

De asemenea, Guvernul a desfiinţat taxa de 2% care era pusă pentru companiile din energie.

În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, Orban susţine că au fost abrogate prevederile care obligau administratorii de pensii private să îşi majoreze capitalul social.

În domeniul comunicaţiilor şi sectorul bancar sunt abrogate prevederile care au afectat negativ cele două sectoare.

Orban a anunţat că a reglementat situaţia Fondului de Dezvoltare şi Investiţii. Acolo unde nu s-au semnat contracte, ele nu vor mai fi finanţate. La fel şi în cazul contractelor unde nu s-au efectuat lucrări şi nu s-au acordat avansuri. Unde s-au efectuat lucrări, se rambursează cheltuieluile efectuate, urmând ca restul finanţării să fie problema autorităţii locale. Dacă va exista un nou PNDL, continuarea se va face dintr-un PNDL 3.

Sporul pentru condiţii vătămătoare nu va fi plafonat la 25% din salariul minim, ci va rămâne de 15% din salariul brut al angajatului, dar plafonat la nivelul lunii decembrie 2019.

„Iniţial propunerea referitoare la sporurile pentru condiţii vătămătoare a fost aceea de a merge pe un spor în cuantum fix. Expunerea la condiţiile vătămătoare ale angajaţilor este egală, indiferent de salariul pe care îl încasează angajatul institutţiei publice care beneficiază de spor. Aşa ni s-a părut corect.

Datorită faptului că această lege se adoptă în cadrul procedurii de angajare a răspunderii, afectează legea plafoanelor şi a bugetului. Acest spor de 15% raportat la salariul brut a făcut parte din contracte colective la nivel de ramură. Am afecta contractele colective. 

Am acceptat amendamentul formulat. Vom continua acordarea acestui spor în forma în care a fost acordat şi pe anul 2019, şi anume 15% din salariul brut al fiecărui angajat. Evident cuantumul sporului va fi la nivelul cuantumului sporului acordat la nivelul lunii decembrie 2019”, susţine Orban.

Orban a spus că a acceptat un amendament USR pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a articolului din Codul Administrativ privind indemnizaţiile speciale pentru aleşii locali.

„Avem aici două temeiuri. Unul este că ordonanţa de urgenţă privind codul administrativ este supusă controlului constituţional care a fost declanşat în urma atacării la CCR de către Avocatul Poporului a ordonanţei în ansamblul ei. Al doilea este că în Parlament a fost adoptat un amendament prin care se desfiinţează toate pensiile speciale. Atâta timp cât nu avem garanţia că ordonanţa privind codul administrativ nu este considerată constituţională şi se află în dezbaterea parlamentară un proiect privind pensiile speciale, decizia este de a accepta amendamentul şi de a aplica prevederile de la 1 ianuarie 2021”,a spus Orban. 

Guvernul a introdus o interdicţie de a cumula salariul obţinut într-o instituţie publică cu pensia din sistemul public.

Orban a precizat că a acceptat un amendament pentru excepţia de la această prevedere a angajaţilor din învăţământul preuniversitar. Au fost stabilite excepţii şi pentru asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, pentru Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi pentru Academia Română, dar şi una privitoare la anumite companii şi societăţi: CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, unde există mecanici de locomotivă şi personal angajat în mişcare.

De la 1 ianuarie încetează contractele prin detaşare din mediul privat în mediul public.

UPDATE A început prima şedinţă comună. Se dezbate angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Premierul Ludovic Orban susţine că proiectul a ţinut cont de majorarea pensiilor de 40% de la 1 septembrie 2020 prevăzută în legea pensiilor.


Premierul a afirmat că a fost aprobat un amendament care prevede ca comisionul de 1% de transmitere pentru Poşta Română să crească la 1,1%. Amendamentul îi aparţine fostului ministru al Comunicaţiilor Alexandru Petrescu

La ora 12.00, va avea loc o şedinţă de Guvern, în cadrul căreia Executivul va analiza amendamentele depuse la cele trei proiecte de angajare a răspunderii.

Ulterior, la ora 16.00, Guvernul se va prezenta în plenul reunit al Parlamentului, unde va avea loc o şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va convoca un Comitet Executiv pentru luni ca să decidă dacă PSD va ataca bugetul la CCR sau dacă depune moţiune de cenzură.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite