Guvernul modifică Legea energiei şi gazelor pentru a scăpa de infringementul iniţiat de UE în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de lege de modificare a Legii 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale, la propunerea Departamentului pentru Energie. Prin acest act normativ se transpun în legislaţia internă directivele europene din sectorul electricităţii şi gazelor naturale, în special cele cu privire la „unbundling”.

Este vorba despre separarea efectivă a producătorului/furnizorului de energie de transportator (Transgaz, Transelectrica), prin controlul acţiunilor de către autorităţi publice diferite, aşa-numitul „unbundling”.

Printr-o ordonanţă adoptată în luna martie, Guvernul aprobase trecerea Transelectrica şi Transgaz - companiile care gestionează reţelele pentru transportul electricităţii, respectiv al gazelor naturale - la Ministerul Finanţelor de la Ministerul Economiei.

"Sper ca adoptarea acestui proiect să conducă la închiderea procedurii de infringement pe care Comisia Europeană a început-o împotriva României în urmă cu trei ani”, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Pentru ce ne-a dat UE în judecată

Data deschiderii procedurii precontencioase de către Comisia Europeană a fost 30 septembrie 2011, cauza declanşării infringementului fiind netranspunerea prevederilor europene în materie.

În continuarea procedurii precontencioase, România a fost chemată în judecată în august 2013 la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite