Guvernul va majora bugetul Apărării, pe fondul crizei din Ucraina. Comenzile primite de Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi IAR Ghimbav se vor tripla

Guvernul va majora bugetul Apărării, pe fondul crizei din Ucraina. Comenzile primite de Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi IAR Ghimbav se vor tripla

Premierul Victor Ponta a anunţat că va majora bugetul Ministerului Apărării, condus de Mircea Duşa, pentru modernizarea capacităţilor militare

Guvernul va majora deficitul bugetar cu aproximativ 0,2% din PIB, prin suplimentarea corespunzătoare, cu echivalentul a 700 de milioane de lei, a bugetului Ministerului Apărării, în contextul crizei din Ucraina, obţinând deja acordul FMI şi al CE, potrivit premierului Victor Ponta. Suplimentarea a fost anunţată după ce Ministerul Apărării a notificat companiile Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi IAR Braşov că va tripla comenzile în acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acordul din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al Comisiei Europene (CE) pentru majorarea plafonului de cheltuieli a fost obţinut în urma discuţiilor avute de ministrul Finanţelor şi ministrul Bugetului.
 
Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru modernizarea capacităţilor militare, lucrări care vor fi efectuate în principal în fabricile româneşti. 
 
„Vom suplimenta cu 0,2% din PIB, în jur de 700 milioane, bugetul pe anul acesta al Ministerului Apărării Naţionale, în aşa fel încât investiţiile în modernizarea capacităţilor militare să fie făcute imediat. Armata română va avea echipament tehnologic îmbunătăţit, iar aceste lucrări vor fi făcute în special în fabricile din România“, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.
 
El a precizat că această suplimentare de buget nu presupune tăieri de fonduri de la alte capitole bugetare, ci reprezintă acordul partenerilor financiari ca România să îşi crească nivelul de cheltuieli fără a tăia din altă parte, în contextul crizei din Ucraina, decizie care va fi formalizată în luna iulie, prin rectificarea bugetului de stat.
 
„Avem voie să mărim plafonul de cheltuieli. Se măreşte plafonul de cheltuieli cu 700 milioane lei pentru Ministerul Apărării Naţionale“, a precizat Ponta.
 
Bugetul pe 2014 este construit pe baza unui PIB estimat de 662,7 miliarde lei, ceea ce înseamnă că o suplimentare a cheltuielilor cu 700 de milioane lei ar echivala cu 0,106% din PIB.
 
Ministerul Apărării, condus de Mircea Duşa, a anunţat Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi IAR Braşov că va mări comenzile de două până la patru ori.
 
Pentru prima dată implicaţiile tensiunilor Rusia-Ucraina se văd în economie. Astfel, Ministerul Apărării Naţionale a notificat producătorii de tehnică militară cu privire la posibilitatea triplării comenzilor destinate armatei în acest an.
 
Decizia vine în contextul crizei de securitate din regiune cauzată de anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi continuarea stării de tensiune, care tinde să se accentueze.
 
Pentru suplimentarea comenzilor este nevoie însă şi de o hotărâre de guvern privind suplimentarea bugetului alocat Ministerului Apărării pentru acest an, care se ridică la 6,8 miliarde de lei (1,5 mld. euro), adică puţin peste 1% din PIB.

Mai puteţi citi: 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: