Guvernul lansează o schemă de ajutor de stat pentru companiile care investesc minim 44 de milioane de lei în active. Care sunt condiţiile de acordare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul va lansa o schemă de ajutor de stat pentru companii, cu un buget total de 2,7 miliarde lei, pentru finanţarea nerambursabilă costurilor cu activele unei companii, nivelul minim al investiţiei fiind de 44 de milioane de lei. Plăţile se vor efectua în perioada 2015-2023.

Pentru a beneficia de ajutorul de stat, firmele trebuie să realizeze o investiţie iniţială de minim 44 milioane lei (10 milioane euro), aceasta reprezentând investiţia în active corporale şi necorporale aflate în acelaşi perimetru, legate de demararea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei unităţi existente, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern.

Anterior, într-o altă formă a documentului, nivelul minim era de 88 de milioane de lei.

Totodată, proiectul prevedea că firmele în activitate vor putea beneficia de ajutor de stat dacă au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare sau egală cu 1% în ultimul exerciţiu financiar încheiat şi au capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat. În noua formă a proiectului, rentabilitatea cifrei de afaceri trebuie să fie mai mare decât zero în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Noua schemă de ajutor de stat are ca obiectiv stimularea doar a investiţiilor cu impact major în economie.

Potrivit ministerului Finanţelor circa 150 de companii vor beneficia de finanţare prin noua schemă.

Bugetul anual maxim al schemei este de 450 milioane lei.

Cine beneficiază

De acest ajutor de stat vor putea beneficia doar companiile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii, o serie de criterii de eligibilitate: sunt înregistrate potrivit Legii societăţilor comerciale, nu înregistrează debite restante la buget, nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate“, nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii, nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii, nu au închis o activitate identică sau similară în spaţiul economic european în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii şi, la momentul înregistrării cererii, nu au planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de doi ani după finalizarea, în regiunea în cauză, a investiţiei iniţiale.

Cum se împart banii

Firmele din Bucureşti vor putea primi maximum 11,25 milioane euro echivalent lei în perioada 2014-2017 şi 7,5 milioane euro echivalent lei în intervalul 2018-2020, având alocate cele mai mici sume din cadrul schemei.

Companiile din regiunile Vest şi Ilfov vor putea atrage ajutoare de stat de 26,25 milioane euro (echivalentul în lei, pentru care se utilizează cursul BNR din data elaborării acordului pentru finanţare) pentru toată perioada în care se derulează schema, iar cele din Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia vor beneficia de maxim 37,5 milioane euro fiecare.

Nu se aplică în agricultură, cărbune, energie, siderurgie, construcţii navale, fibre sintetice şi transporturi

Schema nu se aplică ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului şi acvaculturii, în sectorul producţiei primare, în cel al prelucrării şi comercializării produselor agricole când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau comercializate de către întreprinderile în cauză sau când acordarea ajutoarelor este condiţionată de transferarea lor parţială sau integrală către producători primari. 

Totodată, nu este valabilă în cazul ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive şi al celor care favorizează activităţile din sectorul siderurgic, sectorul cărbunelui, al construcţiilor navale, fibrelor sintetice, al transporturilor şi al infrastructurii conexe, şi sectorul energiei şi al infrastructurii pentru aceasta.

Firmele nu pot beneficia de ajutor destinat activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutor direct legat de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau de alte costuri curente legate de activitatea de export. De asemenea, nu intră în schemă ajutorul condiţionat de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate sau ajutorul pentru exploatare.

Condiţii pentru start-up-uri

Companiile nou-înfiinţate pot primi ajutor de stat, dacă au capital social subscris vărsat de minimum 100.000 lei şi nu aparţin unor acţionari care deţin sau au deţinut în ultimii doi ani anterior datei înregistrării cererii de acord pentru finanţare o altă firmă care desfăşoară sau a desfăşurat activitatea pentru care solicită finanţare.

Acordurile de finanţare se pot emite până în anul 2020, în limita bugetului anual alocat schemei.

Un proiect unic de investiţii nu va putea fi divizat în mai multe subproiecte în scopul de a beneficia de ajutor de stat în valoare mai mare decât valoarea maximă prevăzută pentru proiectele mari de investiţii.

Ministerul Finanţelor Publice a derulat cinci scheme de ajutor de stat din 2007 până la jumătatea acestui an pentru IMM-uri, investiţii de anvergură sau dezvoltare regională, în cadrul cărora a emis acorduri de finanţare de peste 738 milioane euro pentru proiecte de investiţii în valoare de peste 2,4 miliarde euro, care au generat circa 23.000 locuri de muncă noi.

Ajutorul de stat acordat acestor companii va fi returnat prin contribuţii directe la bugetul general consolidat şi bugetele locale pe perioada implementării investiţiilor şi în cinci ani de la finalizarea acestora.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite