Guvernul a aprobat noul Cod Fiscal şi noul Cod de Procedură Fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codul Fiscal a trecut de Guvern şi ajunge în Senat
Codul Fiscal a trecut de Guvern şi ajunge în Senat

Noul Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală au fost aprobate, miercuri, de Guvern şi vor fi transmise Senatului, pentru a fi introduse, la începutul săptămânii viitoare, pe ordinea de zi a Biroului Permanent.

Documentul prevede reducerea cotei standard de TVA pentru toate bunurile şi serviciile, de la 24% în prezent la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% din 2018.

De asemenea, TVA redus la 9% va fi aplicat la la carne, peşte, lapte, adr şi animale şi păsări vii, din specii domestice, legume, fructe şi preparate din acestea, precum şi pentru accesul la evenimentele sportive.

Guvernul menţionează că România are a cincea cotă de TVA din Uniunea Euroeană, după Ungaria, Danemarca, Croaţia şi Suedia. De asemenea, la argumente se mai află şi faptul că în 2011 şi 2012 consumul privat a crescut cu 1%, deşi veniturile reale au urcat cu 2%. În fine, un alt argument îl constituie faptul că frauda fiscală cu TVA a fost mai mare după majorarea din 2010, urcând de la 3,4% din PIB în 2010 la 6,3% din PIB în 2012, după care s-a redus la 5,7% în 2013.

* Taxare inversă pentru imobiliare

Aici intra livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016.

* Impozit diferenţiat pentru microîntreprinderi

Acesta se va face în funcţie de numărul de salariaţi, respectiv de 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi inclusiv, 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat, 3% + 1.530 lei trimestrial pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi şi 3% pentru microîntreprinderile aflate în dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, nedesfăsurarea de activităţi, majorarea pragurilor pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor, la 75.000 euro din 2017, 85.000 euro din 2018, 100.000 euro din 2019.

*Eliminarea impozitului pe dividende 

Aceasta se va aplica începând cu 1 ianuarie 2016. Premierul Victor Ponta a anunţat că astfel se elimină dubla impunere, iar companiile vor investi mai mult în România în loc să exporte profiturile. Impactul bugetar ar fi de 1,86 de miliarde de lei pe 2016.

* Scăderea accizelor

Nivelul accizelor la motorină scade cu 20%, reducerea accizei la benzina fără plumb cu 18,62% şi cu 16,28% la benzina cu plumb. La alcool etilic accizele se reduc cu 30%, la bere scad cu 15,38%, iar la vinuri spumoase cu 70%.

De asemenea, se elimina din sfera de impozitare atât a ţiţeiul din producţia internă, cât şi o serie de produse  precum cafea, bijuterii, confectii din blănuri, autoturisme. Costurile totale pentru buget ar fi de 3 miliarde de lei pe 2016.

* Eliminarea impozitului pe construcţii speciale

Acesta este eliminat de la 1 ianuarie 2016, iar impactul bugetar ar fi de 1,04 miliarde de lei.

* Reducerea impozitului pe profit din 2019

Proiectul Codului Fiscal mai prevede reducerea cotei de impozit pe profit de la 16% în prezent la 14% începând cu 1 ianuarie 2019, educerea cotei de impozit pe venit de la 16% în prezent la 14% începând cu 1 ianuarie 2019, reducerea cotei de impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi de la 16% în prezent la 14% începând cu 1 ianuarie 2019. 

* Taxe locale: nu se mai majorează impozitele pe case şi maşini, dar se indexează anual

Guvernul a renunţat să mai crească valorile impozabile pe locuinţe, terenuri şi maşini, raportat la inflaţie, majorare introdusă în proiectul din martie, şi a decis să păstreze cifrele anunţate în februarie, hotărând însă ca impozitele să fie indexate de primari anual, nu la 3 ani ca în prezent.

Indexarea va fi raportată la nivelul inflaţiei din anul anterior.

Cota impozitului pe clădiri rezidenţiale va fi cuprinsă între 0,08 % - 0.2%, faţă de cota actuală  0,1 %.  - Cota impozitului pe clădiri nerezidenţiale, va fi cuprinsă între 0,2%-1,3%.

Impact de 18,2 miliarde de lei la buget

Impactul total pe 2016 ar fi de 18,29 miliarde de lei, din care Guvernul va recupera 9,45 miliarde, astfel că impactul net s-ar ridica la doar 7,26 miliarde de lei. Prin noul Cod Fiscal, Executivul speră ca economia să crească cu 5% pe an, faţă de un ritm de creştere de 3,5% estimat.

Guvernul estimează o scădere a preţurilor la alimente cu 10% şi de până la 5% la toate produsele în general prin reducerea TVA şi reducerea de accize, dar şi reducerea preţurilor la medicamente.

Luând în calcul scăderile de preţuri, dar şi majorarea salariului minim şi indexarea pensiilor, puterea de cumpărare ar creşte cu 10-12% pentru pensionari, cu 20% pentru cei cu venituri mici şi cu 5-8% pentru cei cu venituri medii sau mari.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite