Guvernul amână actul care prevede că neplata contribuţiilor se pedepseşte cu închisoarea. Documentul, trimis spre analiză Ministerului Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul nu a adoptat în şedinţa de joi actul normativ care prevede că neplata contribuţiilor se pedepseşte cu închisoarea, din document fiind extrasă şi aprobată doar partea care stipulează recompense de 15% pentru inspectorii fiscali. Articolele referitoare la sancţiunile penale au fost trimise Ministerului Justiţiei spre analiză.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat că actul normativ care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care nu plătesc la timp contribuţiile către stat a fost deocamdată amânat, fiind trimis spre analiză Ministerului Justiţiei.

"Discutăm cu Justiţia despre acest proiect", a declarat ministrul Fnanţelor, Ionuţ Mişa, pentru Profit.ro, confirmând informaţia publicată miercuri. Cum Legea care trebuie modificată pentru a reintroduce pedeapsa cu închisoarea este una organică şi nu poate fi schimbată decât prin ordonanţă de urgenţă, actul normativ nu va mai putea fi aprobat decât cel mai devreme din februarie, într-o formă care ar trebui finalizată pe baza consultărilor cu ministerul Justiţiei. Aceasta deoarece parlamentarii au intrat în vacanţă pe întreaga lună ianuarie, iar Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă în perioada vacanţei parlamentare. 

Amintim că, în 2015, când s-a propus ca neplata contribuţiilor să fie considerată infracţiune, Curtea Constituţională a decis că prevederea este neconstituţională, din cauza definirii neclare a "reţinerii la sursă", astfel că angajatorii trebuie sancţionaţi doar cu amendă. 

Actualul proiectul de ordonanţă, aflat în dezbatere publică, prevede: 

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani nereţinerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege.

(2) Neplata cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexă constituie infracţiune şi atunci când neplata este consecinţa utilizării acestor sume în alte scopuri. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite