Grupul BRD a avut un profit net de 414 milioane de lei, în primul trimestru, datorită creşterii creditelor, a depozitelor şi a ratelor de dobândă favorabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD Groupe Société Générale a înregistrat un profit net de 414 milioane de lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 26% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul generării solide de venituri, cheltuielilor operaţionale cvasi stabile şi costului de risc pozitiv.

„Primul trimestru al anului 2018 a fost foarte dinamic, după cum arată creşterea continuă a creditelor, a depozitelor şi a volumului de tranzacţii, care, împreună cu ratele de dobândă favorabile din piaţă, au dus la o creştere de două cifre a venitului net bancar”, a declarat François Bloch, Directorul general al BRD Groupe Société Générale.

Compania a înregistrat o creştere de 11,4% a venitului net bancar, pe toate principalele categorii de venituri, în special ca urmare a evoluţiei robuste a veniturilor nete din dobânzi (+14,2%) datorate efectelor pozitive de volum şi de rate de dobândă, şi evoluţiei ascendente a veniturilor nete din comisioane (+5,2%),

Cheltuielile operaţionale au fost constante, ducând la o creştere a rezultatului operaţional brut cu 27,5%,

Activitate comercială solidă                                                                     

Primul trimestru al anului 2018 s-a caracterizat prin continuarea creşterii pe piaţa creditării din România (+3,5% în dinamică anuală), în principal pe fondul cererii solide din partea persoanelor fizice. Mediul economic a fost totodata marcat de creşterea dobânzilor, in contextul creşterii presiunilor inflaţioniste. Depozitele au crescut (+10,6%), susţinute atât de segmentul persoanelor fizice, precum şi de cel al companiilor.

În acest context, BRD a înregistrat, încă o dată, o performanţă comercială solidă. Numărul de clienţi activi a crescut cu 37.000 faţă de perioada similară a anului trecut, dintre care persoanele fizice cu 33.000 şi micile companii cu 4.000. Gradul de echipare a clienţilor persoane fizice (număr mediu de produse pe client activ) a continuat să crească până la 4,18 de la 4,09 la finalul lunii martie 2017. Stocul de contracte de internet şi mobile banking pentru clienţi persoane fizice a ajuns la aproximativ 1,44 milioane, +19% în dinamică anuală. Numărul abonaţilor MyBRD Mobile a crescut cu +43%.

Creditele nete au fost de 30,4 miliarde de lei, +5,0% în comparaţie cu sfârşitul lunii martie 2017, graţie intensificării activităţii de creditare pe segmentul persoanelor fizice şi pe cel al marilor clienţi corporativi. Soldul creditelor nete pe segmentul persoanelor fizice s-a majorat cu +7,8% în dinamică anuală, sub efectul favorabil al producţiei solide de credite, care a crescut cu +9,0% an pe an, până la 1,4 miliarde de lei. Astfel, BRD şi-a menţinut poziţia de lider pe piaţa creditelor acordate persoanelor fizice, cu o cotă de piaţă de 16,9% la finalul lunii martie 2018. Segmentul non-retail s-a dovedit stabil, portofoliul de mari clienţi corporativi înregistrând o performanţă robustă (+5,9% în dinamică anuală).

Depozitele au crescut cu 6,0% an pe an, impulsionate de economiile clienţilor retail cât şi non-retail. Creşterea pe segmentul retail (+7,4%) a provenit, în principal, din intrări mai mari de sume în conturile curente ale persoanelor fizice (+29%). Creşterea depozitelor non-retail (+3,6%) s-a datorat evoluţiilor pozitive pe segmentul IMM-urilor, precum şi pe cel al marilor companii. Indicatorul credite nete/depozite a fost 68,6% la finalul lunii martie 2018 (-0,6 puncte procentuale în comparaţie cu sfârşitul lunii martie 2017).

Generare solidă de venituri şi cost net al riscului pozitiv

Grupul BRD a înregistrat o creştere solidă de venituri, generată de creşterea robustă a soldului de credite şi de depozite, coroborată cu dobânzile favorabile din piaţă, şi cu majorarea numărului tranzacţiilor realizate de clienţi. Venitul net bancar s-a situat la 724 milioane de lei (+11,4% faţă de perioada similară a anului trecut) crescând pe toate categoriile principale de venituri. Veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creştere de două cifre (+14,2%), graţie efectului de volum pozitiv şi tendinţei ascendente a dobânzilor. Veniturile nete din comisioane (+5,2%) au beneficiat de creşterea numărului de tranzacţii şi de venituri mai mari din servicii de custodie şi depozitare. Categoria “Alte venituri” a crescut cu 10,8%, datorită rezultatului din tranzacţionare în creştere.

Cheltuielile operaţionale au ajuns la 385 milioane de lei, cvasi-stabile faţă de primul trimestru al anului 2017 (+0,2%). Cheltuielile cu personalul au fost mai mari cu +11,3%, pe fondul ajustărilor pachetelor de compensaţii, în linie cu evoluţia condiţiilor de piaţă, având în vedere presiunile din piaţa muncii. Alte cheltuieli operaţionale (excluzând contribuţiile la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie) au crescut cu +12,0%, reflectând, în principal, investiţii mai mari în proiecte de transformare a băncii şi în proiecte pentru respectarea cerinţelor reglementare. Contribuţia cumulată la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie a scăzut cu 50,5% faţă de primul trimestru al anului 2017.

Performanţa operaţională a fost foarte robustă, rezultatul operaţional brut fiind în creştere cu 27,5% faţă de perioada similară a anului trecut. Indicatorul cost/venit, la nivel de grup, a ajuns la 53,2% în scădere cu 5,9 puncte procentuale faţă de primul trimestru al anului 2017.

Calitatea activelor s-a îmbunătăţit în continuare, rata creditelor neperformante fiind redusă la 6,2% la finalul lunii martie 2018 faţă de 10,3% la finalul lunii martie 2017, în timp ce gradul de acoperire s-a menţinut la un nivel solid de 75,4%, comparativ cu 77,4% la finalul lui martie 2017 (toţi indicatorii conform metodologiei ABE). S-a înregistrat o eliberare netă de provizion de 153 milioane de lei în primul trimestru din 2018, +23,4% faţă de primul trimestru din 2017, datorită unor recuperări pe portofoliul de clienţi non-retail şi recunoaşterii unor despăgubiri din asigurări de aproximativ 65 milioane de lei.

În acest context, Grupul BRD a marcat un bun început de an: profitul net a ajuns la 414 milioane de lei în primul trimestru al anului 2018, +25,6% faţă de perioada similară a anului trecut, conducând la o rentabilitate a capitalurilor proprii de 22,0% în comparaţie cu 19,3% în primul trimestru al anului 2017.

BRD şi-a menţinut rata de adecvare a capitalului la un nivel confortabil de 19,3% la sfârşitul lunii martie 2018 (la nivel individual, conform Basel 3), faţă 19,9% la sfârşitul lunii martie 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite