Ghiţă Ciobanul, în The Guardian: Comerţul cu oi a devenit o batjocură, vindem o oaie cu 100 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România este cel mai mare exportator de animale vii din UE FOTO Facebook
România este cel mai mare exportator de animale vii din UE FOTO Facebook

Gheorghe Dănuleţiu, cunoscut sub numele de Ghiţă Ciobanu din videoclipurile Vodafone, spune că preţurile pentru exportul de oi sunt foarte mici.

Ghiţă Ciobanul are peste 500.000 de urmăritori pe Facebook, după ce a apărut într-o campanie publicitară pentru Vodafone dar în viaţa de zi cu zi se ocupă de creşterea animalelor.  

Având circa 1.500 de oi, Ghiţă abia prinde un somn de patru ore pe noapte primăvara, în timp ce iarna  îşi conduce oile într-o călătorie de trei până la patru săptămâni din munţi până în câmpie în celebra transhumanţă.

Chiar şi când temperatura scade sub -30C Dănuleţiu doarme lângă animalele sale, conform unui articol The Guardian.

„Am moştenit acest rol de cioban de la tatăl meu, care avea câteva sute de oi, dar îmi place pentru că iubesc animalele”, spune Dănuleţiu.

Totuşi, la fel ca toţi păstorii români cu turme mici şi mijlocii, Dănuleţiu se luptă pe o piaţă dominată de câţiva exportatori de animale vii, mari fermieri şi hipermarketuri. El nu are altă opţiune decât să-şi vândă animalele în centrele private de colectare cu doar 100 de lei pe cap. Firmele exportatoare vând animalele la pre'uri de 10 ori mai mari în Orientul Mijlociu şi ]n nordul Africii.

„Comerţul cu oi a devenit o batjocură”, spune el. „Vindem o oaie pentru 100 de lei. Nu-mi permit să plătesc salarii bune şi nu mai găsesc muncitori tineri, văd că totul merge în jos. Am impresia că acest lucru este politic, că încearcă să distrugă sectorul ”, a spus Ghiţă Ciobanul.

Exportul cu oi este vital pentru România, în 2018 vânzările totalizând 357 de milioane de euro. Sectorul a intrat sub atenţie când nava ce transporta 14.000 de oi vii spre Arabia Saudită s-a scufundat. Acordul cu ţările din Orientul Mijlociu durează din anii '80 şi este menţinut şi azi, mai ales că România nu are capacitatea de a procesa carnea de oaie, în ciuda finanţărilor din fonduri UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite