Gelu Diaconu, fostul şef al Fiscului: Dacă tranzacţia dintre Ponta şi Şova ar fi fictivă, statul ar trebui să returneze TVA lui Ponta, ceea ce este absurd

Gelu Diaconu, fostul şef al Fiscului: Dacă tranzacţia dintre Ponta şi Şova ar fi fictivă, statul ar trebui să returneze TVA lui Ponta, ceea ce este absurd

Gelu Diaconu a fost demis de către premierul Dacian Cioloş săptămâna trecută FOTO Eduard Enea

Dacă tranzacţia dintre fostul premier Victor Ponta şi fostul ministru al Transporturilor Dan Şova, ambii puşi sub acuzare de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), ar fi fictivă, atunci statul ar trebui să returneze TVA-ul colectat de Ponta, ceea ce ar fi absurd, consideră fostul şef al Fiscului Gelu Diaconu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ce denunţ să-i fac lui Ponta? Am avut decenţă. Am tăcut, deşi poate a fost o greşeală, dar m-am gândit să nu implic ANAF în scandaluri, atunci când DNA a dat eronat comunicat că ANAF s-a făcut parte civilă în dosarul Ponta-Şova. Sau dacă s-a făcut, sub nici o formă sub semnătura mea, poate o fi semnat vreun portar de la ANAF.
 
Din punct de vedere fiscal, alte elemente din dosar nu mă interesează. Eu am gestionat ANAF. Păi la cât mă pricep eu în materie de TVA, sau poate nu mă pricep, că Fiscul a mai avut şefi care nu se pricepeau la TVA, dar nu vreau să-l pronunţ. Un contract între Şova şi Ponta înseamnă deducerea TVA facturat lui Ponta de către Şova. Ponta l-a luat şi l-a plătit statului. Unde e prejudiciul? Fiscal vorbind. Eventual, în măsura în care tranzacţia era fictivă, dar ce e o tranzacţie fictivă într-un contract de asistenţă juridică? O faci la telefon. Dacă ar fi fictivă, tranzacţia cade, şi ar trebui să-i returnăm TVA lui Ponta. Nu e absurd?“ a spus Diaconu, în primul interviu de după demiterea sa, realizat de Economica.net.
 
Diaconu a fost demis joia trecută de către premierul Dacian Cioloş, ca urmare a implicării sale în dosarul parlamentarilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.
 
Fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, a refuzat săptămâna trecută cererea ministerului Finanţelor de a-şi prezenta demisia, calificând dosarul DNA în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului drept „kafkian“.
 
Anterior, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia lui Diaconu, şi a vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.
 
Diaconu şi Gogancea-Vătăşoiu sunt urmăriţi penal pentru favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, a transmis DNA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: