Contextul este acesta: Uniunea Europeană se confruntă cu o realitate economică pe care nu o poate nimeni nega, anume uriaşa sa dependenţă faţă de resursele enrgetice ale Federaţiei Ruse. Procentul general admis este de 60%, asta în condiţiile în care experţii sunt de acord că deja, în acest caz, vorbim despre o situaţie critică, cea care poate genera vulnerabilităţi majore pe mai multe planuri.

Primul plan este cel strict tehnic, cel care priveşte posibilitatea ca, din cauze diverse, să fie întreruptă livrarea de gaze, impactul fiind devastator dacă asta s-ar petrece (aşa cum a fost cazul în aşa numita "criză ucrainiană") în timpul unei ierni deosebit de geroase.

Al doilea plan este cel politic, căci s-a vorbit foarte mult despre posibila folosire de către ruşi a "şantajului energetic" pentru a pune presiune asupra UE dar şi, indirect, asupra NATO, pentru rezolvarea unora dintre problemele sensibile, una dintre ele fiind cea a amplasării scutului anti-rachetă american.

În timp, UE a încercat mai multe soluţii pentru scăderea gradului de dependenţă faţă de Federaţia Rusă. Încercări nu tocmai fericite, asta dacă ne gândim la proiectul Nabucco, cel care, în ciuda tuturor promisiunilor, nu urmează entuziasmul iniţial şi se loveşte de obstacole din ce în ce mai mari într-o zonă dezechilibrată de apariţia unor conflicte importante şi care riscă să se generalizeze în regiune. La fel de problematică, dacă nu acum chiar imposibilă, este mai vechea intenţie a europenilor de a se implica în exploatarea rezervelor din ţări ca Libia sau Algeria (mai departe chiar, cu un pipeline spre Nigeria), realitatea din teren interzicând orice vis în domeniu, cel puţin pentru viitorul apropiat.

Atunci? Fiecare dintre jucătorii importanţi şi-a început mai demult propriile sale jocuri, cel mai interesant fiind cel al Germaniei, conducta North Stream asigurându-i accesul privilegiat la resursele ruseşti şi confirmând relaţia de partreneriat strategic care face din Federaţia Rusă garantul independenţei energetice germane din acest moment. Se construieşte acum South Stream, tot cu ruşii la un capăt al butoanelor, Bulgaria fiind marea câştigătoare de până acum.

Dar Uniunea Europeană ce face? Răspunsul îl constituie această decizie a Parlamentului European (care, pentru a deveni legislaţie europeană, trebuie să treacă printr-o propunere a Comisiei, validată de Consiliul European) de a declara permisibilă exploatarea gazelor de şist, desigur respectându-se condiţii de securitate extrem de bine puse la punct.

Este, în opinia multora, prima mare încercare de rupere a tiparelor dependenţei energetice în care se află acum Europa, împrumutând modelul american (eventual făcând apel şi la tehnologiile lor de ultimă oră) ,luând în calcul că, folosind gazele de şist, americanii au reşit să reducă în mod considerabil ceea ce, până nu demult, era dependenţa lor considerabilă faţă de resursele enrgetice din alte zone ale lumii.

Textul raportului adoptat de Parlamentul European este foarte limpede şi asupra unui alt punct: decizia privind introducerea gazelor de şist în pachetul energetic naţional va aparţine fiecărui stat în parte. Foarte posibil ca această poziţie să fie împărtăşită şi de Comisia Europeană, iar propunerea care va veni va fi însoţită de o cerere de organizare a unor dezbateri naţionale care să prezinte în detaliu beneficiile şi riscurile proiectului.